Motivarea condamnării lui Cioacă. Probele pentru care fostul poliţist a fost trimis la închisoare

Judecătorii au dat publicităţii motivarea condamnării lui Cristian Cioacă la 22 de ani de închisoare. Potrivit România TV, fostul poliţist Cristian Cioacă a ucis-o pe Elodia cu intenţie şi a încercat să-şi influenţeze martorii.
Filip Stan
13 iul. 2013, 16:03
Motivarea condamnării lui Cioacă. Probele pentru care fostul poliţist a fost trimis la închisoare

În motivarea judecătorilor se arată că fostul poliţist Cristian Cioacă a încercat să ascundă urmele de sânge din apartamentul în care a ucis-o pe Elodia. „Inculpatul a adunat în saci toate obiectele purtătoare de sânge (…) şi a aruncat aceste obiecte într-o râpă situată la 4-6 km de Poiana Braşov” spun judecătorii, citaţi de România TV.

În noaptea de 29/30 august 2007, în jurul orei 2:20, inculpatul a ajuns în domiciliul conjugal, iar pe fondul escaladării conflicului cu victima, inculpatul a lovit-o în mod repetat în dormitorul matrimonial, agresiunea producându-se în spaţiul dintre pat şi perete comun al dormitorului cu baia aferentă acestuia„, se arată în motivare.

După comiterea faptei, Cioacă ar fi transportat cadavrul în cadă, „unde l-a depesat pentru a facilita ascunderea acestuia şi, folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, şi perdeaua de la duşul din baia aferentă dormitorului, în scopul de a împiedica eventualele scurgeri de sânge, a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului, iar ulterior a ascuns cadavrul victimei într-un loc necunoscut. Din domiciliul comun au dispărut mai multe obiecte, dintre care un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş, care nu au mai fost găsite„.

De asemenea, judecătorii susţin că decizia de condamnare poate fi luată chiar şi în lipsa cadavrului Elodiei. Mai mult decât atât, magistraţii spun că Cioacă a încercat să influenţeze martorii din acest dosar pentru a da declaraţii în favoarea sa. Avocata lui Cristian Cioacă susţine însă că motivarea instaţei este încă o dovadă că fostul poliţist a fost condamnat abuziv. „Această motivare reprezintă o dovadă explicită a modului fraudulos în care s-a făcut judecata, e copy-paste după rechizitoriu„, a declarat avocata Maria Văsîi, pentru România TV.

De cealaltă parte, Corina Radu, avocata Elodiei Ghinescu susţine că Cioacă nu a adus nicio probă în instanţă care să-i demonstreze nevinovăţia. „Timp de 6 ani doamna avocat a avut posibilitatea să-i facă lui Cioacă o apărare astfel încât să nu obţină o condamnare. Doamna avocat, împreuna cu inculpatul, nu au înţeles să vină cu probe prin care să arate nevinovăţia„, a spus aceasta, la România TV.

Tot sâmbătă, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au anunţat că resping cererea de revocare a măsurii de arestare preventivă formulată de avocata lui Cristian Cioacă, iar inculpatul rămâne după gratii. Acesta este obligat să plătească daune morale în valoare de 100.000 de euro către fiul său Patrick, de 150.000 de euro către mama şi fratele Elodiei Ghinescu şi 135.000 euro chletuieli judiciare, către stat

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda