Iată câteva motive pentru care bărbaţii iubesc femeile şi pentru ce ar trebui să petreacă ceva timp pentru a le arata doamnelor din viaţa lor cât de mult le apreciează:
Bărbaţii iubesc femeile pentru că nu sunt egoiste
În general femeile sunt mult mai generoase decât bărbaţii. Ele sunt cele care aduc băuturi (şi alte femei) la petreceri; ele întotdeauna o să-ţi ureze „La mulţi ani” şi apoi nu uită să-ţi dea şi un cadou; iar dacă le tratezi aşa cum merită te vor ajuta şi să-ţi faci ordine în cameră. Nu uita totuşi, să oferi reciprocitate, altfel tot ce vei primi este un adio din vârful buzelor.
Bărbaţii iubesc femeile pentru că sunt iertătoare
Ai greşit? Tot ce ai de făcut este ca atunci când îţi ceri iertare să aitingi anumite puncte sensibile şi totul va fi şters cu buretele. În primul rând să pari cu adevărat supărat. În al doilea rând, spune-i că îi înţelegi sentimentele. Trei, spune-i că n-o să se mai întâmple şi a doua oară. Şi cam atât. Acum, dacă simţi sau nu exact ceea ce ai spus, este o altă poveste.