Motivul pentru care Eliza și Cosmin Natanticu nu au devenit încă părinți. Nu este vorba despre cauze medicale: „Există o teamă de abandon și atunci îți pui niște piedici fără să-ți dai seama”

Eliza și Cosmin Natanticu formează un cuplu de 11 ani, iar în urmă cu 6 ani și-au declarat credință veșnică în fața lui Dumnezeu. Copilul se lasă, însă, așteptat, deși amândoi spun că își doresc să devină părinți.
Irina Dumitrescu
06 nov. 2024, 09:17
Motivul pentru care Eliza și Cosmin Natanticu nu au devenit încă părinți. Nu este vorba despre cauze medicale:

Eliza și Cosmin Natanticu primesc, adesea, întrebarea „Când vine copilul?”, o întrebare despre care, potrivit codului bunelor maniere, este destul de inoportună. Cei doi spun, însă, că nu sunt deranjați că primesc această întrebare, mai ales că la mijloc nu este vorba despre cauze medicale. Totuși, recunosc că se tem de acest moment.

În plus, Eliza spune că tatăl ei a influențat-o într-un mod oarecare negativ, în sensul în care a întrebat-o dacă chiar și-ar dori ca micuțul ei să trăiască în această lume. La rândul lui, Cosmin recunoaște că la mijloc este o teamă de abandon, care, probabil, le pun amândurora piedici de care ei nu-și dau seama.

Cei doi și-au pus sufletul pe tavă în podcastul Vorba lui Jorge

Eu cumva am trimis intenție în Univers, dar intenția se blochează undeva, pentru că, deși îmi doresc și mi se pare o chestie frumoasă să avem familia noastră și doar gândul că voi avea un bebe și o să nasc, că o să-l țin în brațe, prima secundă în care l-aș vedea, mă umple de emoție.

Dar pe cealaltă parte, devin ușor pragmatică și mă gândesc, pentru cei care au copii, mă bucur că au copii, însă tatăl meu mi-a zis un lucru: „Gândește-te în ce lume vrei, la un moment dat, să-i aduci” și mi-am băgat chestia asta în cap. Câteodată mă mai gândesc, mi-e frică. Cred că trebuie să mai lucrez cu mine pe tema asta cu copiii„, recunoaște Eliza.

Există o frică, există o teamă, cred că a abandonului, și atunci sunt niște piedici pe care ți le pui fără să-ți dai seama„, este de parere Cosmin.

Iar soția lui recunoaște că teama de abandon este o zonă din străfundurile ei care a rămas „nelucrată”, dar de care spune că se va ocupa.

„Asta e zona pe care încă nu am lucrat, dar mi-am dat seama că trebuie să mă duc și să sap acolo, să lucrez acolo„, spune Eliza.

Deși este o întrebare deranjantă, Cosmin spune că nu este neapărat deranjat de întrebarea pe care cei din jur i-o adresează destul de des: „Voi când faceți un copil?„. Știu amândoi că nu există motive medicale pentru lipsa unei sarcini și mai știu și faptul că nu au epus prea multe eforturi ca să devină părinți.

Pe noi nu ne deranjează. Multă lume spune: „Cred că sunteți sătui de întrebarea asta”, nu ne deranjează, dar încercați să înțelegeți că nu e un motiv medical, nu e un egoism ieșit din comun, nu e că așa vrem noi să ne trăim viața„, spune Cosmin

Nici nu am vrut să o forțăm. Chiar nu am făcut eforturi în sensul acesta. Dacă vom depune eforturi și nu ne iese, atunci ne vom pune un semn de întrebare„, l-a completat Eliza.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Municipiul din România care va avea tren metropolitan. Se vor face tuneluri, pasaje, investiția e de peste 200 de milioane de euro și ar trebui să fie gata în 4 ani
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cea mai puternică rugăciune de Izvorul Tămăduirii. Te scapă de boli grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte