Motivul pentru care medicii pleacă din România. Radu Ţincu este de părere că nu doar salarizarea îi poate ţine în ţară pe medici şi că foarte multe cadre medicale aleg să plece și din cauza deficitului de personal.
De asemenea, medicul a ținut să precizeze că nimeni nu vrea să se plafoneze într-un spital unde nu îşi poate desfăşura activitatea în condiţii optime.
”De ce pleacă medicii? Pentru că nu doar salarizarea este elementul care îi poate ţine în România. Din păcate, pe unde pleacă medicii e important de spus. Foarte mulţi pleacă din zonele care şi aşa au deficit de personal medical. Centrele universitare, de bine de rău, au reuşit să coaguleze în jurul personal medical şi acest lucru este extrem de bine. Însă, la nivel naţional, în spitalele judeţene, în spitalele municipale, deficitul de personal este foarte de mare pentru că acolo infrastructura medicală este deficitară, nimeni nu vrea să se plafoneze într-un spital unde nu îşi poate desfăşura activitatea în condiţii optime”, a declarat Radu Ţincu, la Prima News.
Mai mult, Radu Țincu a subliniat că majoritatea cadrelor medicale mai pleacă şi pentru că vor o şcoală bună pentru copii, vor activitate culturală, iar unele zone de provincie nu oferă aceste lucruri.
“Foarte mulţi pleacă pentru că aceste spitale din zonele de provincie nu oferă posibilitatea de dezvoltare a familiei. Sunt oameni care vor să aibă copiii la o şcoală bună, vor să aibă o activitate culturală, vor să aibă o infrastructură rutieră suficient de bună încât să se poată deplasa. Şi atunci au ales să meargă în ţări unde aceste lucruri sunt rezolvate de la sine. De asemenea, trebuie să mai spunem că un medic face gărzi la două zile. Niciun medic nu şi-ar dori să facă gărzi la două zile când la Paris poate să facă o dată pe săptămână sau o dată la zece zile. Toate aceste aspecte depăşesc graniţa medicală şi se îndreaptă aspecte sociale, sunt elemente care duc la migraţia personalului medical în străinătate. Problema majoră este că această discrepanţă dintre marile oraşe şi oraşele mici nu face decât ca persoanele care locuiesc în aceste oraşe să nu beneficieze de servicii medicale de calitate, iar centrele universitare să fie supraaglomerate, această supraaglomeraţie ducând la temporizarea actului medical, mulţi pacienţi fiind nevoiţi să aştepte până la două, trei luni sau şase luni până să poată fi internaţi într-un spital universitar”, a mai spus medicul.