Motivul pentru care o profesoară de la o universitate americană a pretins toată viaţa că este de culoare, deşi este albă

Jessica Krug este profesoară la Universitatea George Washington, unde predă istorie africană. Femeia, în vârstă de 38 de ani, a pretins până la această vârstă că este de culoare. În realitate, însă, Krug este o evreică albă. „Mi-am clădit viața pe o minciună antirasistă și am mințit la fiecare respirație”, a mărturisit ea, potrivit Daily Mail.
Romania TV
05 sept. 2020, 19:53
Motivul pentru care o profesoară de la o universitate americană a pretins toată viaţa că este de culoare, deşi este albă

Profesoara a scris într-un text publicat săptămâna aceasta pe o platformă online că și-a asumat identități false, „pe care nu aveam dreptul să le revendic: mai întâi de culoare din Africa de Nord, apoi de culoare din SUA, apoi din Caraibe”.

Ea a recunoscut că a încercat să profite de situație în diverse moduri, deşi este perfect conştientă că această minciună este incalificabilă. Şi mai mult decât atât, ea a pretins nu doar faţă de colegi că este de culoare, dar şi în cadrul multor relații personale.

Citeşte şi Femeie de 54 de ani, condamnat

Către finalul confesiunii, Jessica Krug a recunoscut că a recurs la această înşelăciune din pricina problemelor de sănătate mintală cu care se confruntă, dar şi din pricina unor traume pe care le-a avut în primii ani de viață.

Profesoara nu a spus, însă, de ce a făcut această dezvăluire acum, însă cineva din anturajul său a lansat ipoteza că, probabil, se aflase adevărul.

Universitatea George Washington, unde Jessica Krug predă cursuri de istorie africană, a transmis că a luat act de mesajul ei, dar nu a dorit să comenteze acest caz.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Modelul Dacia care a ajuns celebru în Marea Britanie. E catalog ca fiind cu mult peste alte branduri de renume mondial
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
A murit o legendă a muzicii. A lăsat un hit de neuitat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Parlamentul georgian propune o nouă lege a agenților străini, inspirată din legea americană FARA
MediaFlux
DONALD TRUMP, recrutat de KGB! DEZVĂLUIRI fără PRECEDENT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe