Motivul pentru care se face Semnul Crucii pe pâine! Alături de vin, pâinea e printre elementele esenițiale în tradițiile creștinismului încă de la început, fiind considerată trupul lui Hristos.
Motivul pentru care se face Semnul Crucii pe pâine! Credincioșii din România trebuie să afle acest secret!
Pâinea a reprezentat dintotdeauna un simbol al hranei esenţiale. Acesta este și singurul aliment menţionat în cea mai importantă rugăciune a creștinătăţii, „Tatăl Nostru”, având o simbolistică deosebită în credinţa și ritualurile religioase. Astfel, în Evanghelii, se proclamă ideea că omul trăiește nu doar hrănindu-se cu pâine. Aceste scripturi susţin că pâinea simbolizează și hrana spirituală a omului. În Evanghelia după Ioan, Isus afirmă: „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”. Aceste cuvinte sunt spuse de Isus după minunea înmulţirii pâinilor.
Chiar și așa, numitele pâini ale punerii înainte, ale evreilor, din Vechiul Testament, aveau o semnificaţie asemănătoare. Astfel, simbolistica pâinii leagă cele două Testamente.
Pâinea era asociată cu împărtășania și cuminecătura, mai ales în lăcașurile de cult unde preoții făceau semnul crucii asupra ei și o împărțeau tuturor celor credincioși.
De aici a rămas și obiceiul femeilor de la țară de a face semnul crucii asupra pâinilor pe care le băgau în cuptor. Pâinea era astfel ferită de rele și căpăta valențe mistice, binefăcătoare
Catolicii cred că Hristos s-a servit de azimă la Cina cea de Taină și, de aceea, o utilizează la împărtășanie, pe când ortodocșii utilizează în acest scop pâinea dospită.
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel în Epistola Întâi către Corinteni – „Semeția voastră nu e bună. Oare nu ştiți că puțin aluat dospeşte toată frământătura? Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă(…); căci Paştile nostru, Hristos s-a jertfit pentru noi. De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății şi al vicleşugului, ci cu azimele curăției şi ale adevărului”. (I Corinteni 5, 6-8) – sugerează pentru unii liturgiști că azimele au fost folosite în paralel cu pâinile (ce apar la Cina cea de Taină), la slujirea agapelor unite cu Sfânta Liturghie.
În cultul romano-catolic, azima sau ostia pentru cuminecare reprezintă, conform Sfântului Martin, tristeţea privaţiunii, pregătirea pentru purificare și amintirea originilor. Romano-catolicii susţin că Mântuitorul a împărţit apostolilor și a mâncat cu aceștia, în seara de dinainte de Paștele iudaic, azima, pâinea euharistică binecuvântată.
Isus Hristos a înmulţit și cei doi pești și cele cinci pâini, pentru a hrăni mulţimea care-l urmase în pustiu. De asemenea, în timpul ultimei cine, a lui Hristos cu ucenicii lui, s-a mâncat pâine și s-a băut vin, trupul și sângele Mântuitorului, adică Sfânta Cuminecătură.
Pâinea, sub forma ei euharistică, se raportează tradiţional la viaţa activă, precum vinul la viaţa contemplativă. De fapt, se poate considera că miracolul înmulţirii pâinilor de către Mântuitor este de ordin cantitativ, în timp ce miracolul transformării în vin este unul de ordin calitativ, de transmutare și transcendere.