„În lumea artei sau în lumea acestor artefacte n-ai cum să vinzi așa ceva. Și atunci cel care este dispus să plătească spargerea, o face pentru el, dar niciodată nu va arăta lucrul ăsta. Îl va ține undeva într-un sertar. Din experiența altor spargeri, există o perioadă de timp limită, rapidă, de o săptămână, două, timp în care se mai poate găsi artefactul”.
„Dacă le lași prea mult timp, ori încep să se simtă amenințați și atunci încep să se gândească la distrugere, sau să-l topească, sau să-l strice definitiv. Sau pot să-l pună într-un mod de păstrare din care nu-l va mai găsi nimeni niciodată sau, cine știe, cu mult noroc, peste 50 de ani, 100 de ani”, a declarat expertul la Digi24.
David Maxim a încercat să ofere o explicație pentru care hoții au ales să acționeze chiar în ultima zi a expoziției „Dacia! Regatul aurului şi argintului”, de la Muzeul Drents din Assen. Invitatul Digi24 a menționat că metodele utilizate de infractori „te duc cu gândul mai degrabă la tehnicile folosite de interlopi decât de către hoții de artă.”
El spune că metoda de spargere a peretelui cu explozibil era una folosită în spargerea bancomatelor. „Acolo s-a folosit până acum niște ani, după care bancomatele au fost închise efectiv ermetic cu senzor de presiune. Deci, dacă explozia avea loc aproape de bancomat, se dădea imediat alarma și zona se umplea de fum.
David Maxim explică raționamentul din spatele alegerii hoților de a acționa în ultima zi a expoziției și cum anumite perioade de tranziție între expoziții sunt mai vulnerabile.
„De ce în ultima zi? Pentru că întotdeauna în primele zile și în ultimele zile este perioada de cusătură, spunem noi, între o perioadă și alta, între o expoziție și alta, timp în care cei grăbiți încep să demonteze sistemele de alarmă, că nu mai au nevoie de ele. În zilele în care ajung încă nu totul e funcțional, încă nu totul e pus la punct. La sfârșit a intervenit deja o rutină și paznicii sau angajații de-abia așteaptă ca lucrurile să se schimbe”, a spus experul în securitate.
El a numit perioadele dintre două expoziții „perioade de cusătură”, afirmând că „este o perioadă propice pentru acest gen de furturi și nu, nu e prima dată când se folosește această perioadă de sfârșit al unei expoziții”.
David Maxim sugerează că jaful a fost planificat cu o anumită țintă precisă și cu scopuri clare, având în vedere selecția atentă a pieselor furate.
„Vedem foarte clar că cei care au făcut această lucrare s-au dus la comandă, părerea mea, pentru că din cele 300 și ceva de piese de aur care erau în acea cameră, n-au luat decât patru, care cântăreau în total între un kilogram 300 și un kilogram 600 de aur.
David Maxim a continuat să sublinieze că alegerea pieselor furate nu a fost întâmplătoare, explicând că, „dacă iei acest kilogram de aur (din coiuful dacic de la Coțofenești) și-l vinzi ca aur topit, valoarea lui este de 80.000 de euro, mai mult sau mai puțin”. El a subliniat că această valoare nu justifică selecția pieselor furate și a ridicat întrebarea: „De ce doar acestea și nu și alte piese?”
David Maxim a subliniat clar intențiile precise ale hoților, afirmând că „Ei au venit să lovească aceste piese, să le fure pe acestea și n-au atins nimic de jur împrejur. Deci asta este o comandă.” El a adăugat și o întrebare despre viabilitatea vânzării pieselor furate, remaricând că, chiar dacă hoții ar fi furat un coif valoros, „cine cumpără? Nu poți să pui la licitație și nici pe OLX, adică toată lumea știe ce e asta”.