Părinţii de fete care se întorc din străinătate reacţionează la zvonuri şi îşi duc fiicele, cu forţa, la control la IML. Din nefericire pentru unele dintre fete, rezultatele le ies pozitive, iarrelaţia cu părinţii devine în acest caz un coşmar.
În 2019, la Iaşi au fost zeci de cazuri de acest fel. Sosiţi în ţară, părinţii, după ce au plecat urechea la tot felul de vorbe, şi-au luat odraslele de umăr şi s-au dus direct la IML, să verifice, contra cost, dacă şi-au început sau nu viaţa sexuală, scrie Ziarul de Iaşi.
CERTIFICAT DE FATĂ MARE. Sute de tinere, obligate de părinţi să-şi facă testul de virginitate
Pentru această verificare, părinţii trebuie să achite la instituţie suma de 50 de lei, iar în urma consultului, medicii dau verdictul în scris. Potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, în anul 2019 au fost 54 de cazuri în care părinţii şi-au adus copiii pentru a le verifica virginitatea.
„Cele mai multe cereri de acest gen de consultaţii le avem pe timpul verii, atunci când revin ieşenii acasă, de la muncă, din străinătate. Este un stres în plus pentru copiii lăsaţi să se descurce singuri, sau lăsaţi în grija rudelor. O parte dintre aceştia îşi începuseră viaţa sexuală”, a spus un medic sub protecţia anonimatului.
Pe de altă parte, potrivit datelor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, numărul dosarelor penale deschise de oamenii legii pentru acte sexuale cu minori a fost uriaş.
„În 2019, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au fost înregistrate 149 de sesizări privind săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor”, a precizat Ioana Bîlea, reprezentant al Poliţiei Iaşi.