MRU, taxat de sindicalişti: Ca de obicei, noi suntem părtaşi la speranţe când vine vorba de salarii

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus, marţi, liderilor sindicali că este preocupat de recuperarea salarială în sectorul bugetar, dar nu lansează promisiuni în acest sens, ci doar o speranţă care se poate materializa în funcţie de evoluţia economiei.
Romania TV
10 apr. 2012, 13:55
MRU, taxat de sindicalişti: Ca de obicei, noi suntem părtaşi la speranţe când vine vorba de salarii

Premierul i-a asigurat că ştie că anii de greutăţi sociale şi financiare au grevat asupra modului în care societatea arată astăzi şi că reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor „servesc aceleaşi interese”, respectiv pentru o salarizare mai bună şi înfiinţare de locuri de muncă.

Suntem preocupaţi ca Guvern de materializarea măsurii privind recuperarea sumelor care au fost diminuate din salariilor bugetarilor. Nu vă fac o promisiune, vă fac părtaşi la un proiect, la un plan, la o speranţă”, a spus Ungureanu.

Reprezentatul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, nu s-a arătat foarte entuzismat de speranţa exprimată de Ungureanu.

Mă bucur să aud că ne lansaţi invitaţia de fi părtaşi la o speranţa de a pune salariile din sectorul bugetar pe palierele veniturilor avute anterior. Ca de obicei, noi suntem părtaşi la speranţe, iar când a fost vorba de luarea deciziilor, am fost doar nişte martori gălăgioşi”, a replicat Costin.

Premierul Ungureanu i-a invitat pentru marţi, la sediul Guvernului, pe liderii confederaţii sindicale, cu propunerea de „revitalizare” a dialogului dintre Guvern şi societatea civilă şi stabilirea unui program de colaborare. El a avut anterior o discuţie pe aceeaşi temă şi cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%. Primul care a vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor a fost preşedintele Traian Băsescu, care a spus în Parlament că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

Surse oficiale au declarat pe 9 martie că premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Mugur Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului.

Potrivit suselor, una dintre variantele aflate în analiză este ca pierderea salarială în sectorul bugetar să fie recuperată în etape, dintre care una aplicată începând cu luna iunie, iar restul banilor să fie acordaţi ulterior.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Comuna din România care stă pe o adevărată comoară. S-a descoperit un zăcământ colosal de țiței sub ea, localnicii speră să le pice o sondă pe terenuri
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Băutura preferată a copiilor, un pericol. Ar putea fi interzisă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante