„Omorâţi-ne pe toţi sau lăsaţi-ne în pace!„, a fost răspunsul musulmanilor la solicitarea teroriştilor, iar prin acest refuz ei i-au salvat practic pe creştinii aflaţi la bordul autobuzului. „Aceşti musulmani au transmis un mesaj foarte important de unitate, spunând că toţi suntem kenyeni şi nu putem fi separaţi„, a declarat ministrul kenyan de interne.
Potrivit agenţiilor de presă, atacatorii le-au cerut tuturor pasagerilor să părăsească autobuzul, intenâionând apoi să-i separe pe musulmani de creştini.
În urma atacului a fost ucis un pasager din autobuz şi şoferul unui camion aflat la faţa locului. De asemenea, şase persoane au fost rănite. Autobuzul nu era escortat de poliţie, din cauză că autoturismul care îl însoţea a făcut pană.
Shebab, o ramură afiliată al-Qaida, a atacat în mai multe rânduri teritoriul Kenyei în ultimele luni, de cele mai multe ori masacrându-i pe creștini şi cruţându-i pe musulmani. Începând cu 2013, peste 400 de persoane au fost ucise în atentatele comise de Shebab pe teritoriul Kenya.