Nadia Comăneci a împlinit 52 de ani. „Am fost la Las Vegas cu Bart (n.r. – soţul ei), unde am sărbătorit în avans. De ziua mea voi fi în Oklahoma, unde vom merge la un local, cu mai mulţi apropiaţi şi vom sărbători în familie, cum se spune”, a declarat Nadia pentru Libertatea.
„Nu mi-am ascuns niciodată vârsta pe care o am. Mă simt încă tânără, sunt o persoană activă şi privesc în continuare spre viitor. Nu am făcut niciodată o mega-petrecere, în general îmi petrec ziua acolo unde am treaba. De câţiva ani, împreuna cu câteva prietene care sunt născute în această perioadă, sărbătorim împreună ziua noastră”, a povestit Nadia.
Nadia Comaneci s-a nascut pe 12 noiembrie 1961, la Onesti (Bacau). Prima gimnasta din lume care a primit nota zece intr-un concurs olimpic de gimnastica, la Montreal (1976), Nadia a concurat pentru prima data la nivel national in Romania, in 1970, ca membra a echipei orasului sau. Curand, a inceput antrenamentele cu Béla Károlyi si sotia acestuia, Márta Károlyi, care au emigrat mai tarziu in Statele Unite, devenind antrenori ai multor gimnaste americane. La doar 13 ani, primul succes major al lui Comaneci a fost castigarea a trei medalii de aur si una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. In acelasi an, agentia de stiri Associated Press a numit-o „Atleta Anului in Romania”.
Citeşte şi:
Cum a vrut să se SINUCIDĂ Nadia Comăneci pe vremea când era cea mai mare GIMNASTĂ a lumii
Un an mai tarziu, Nadia Comaneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vara din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai ca a devenit prima gimnasta care a obtinut scorul perfect de zece la olimpiada (de sapte ori), dar a si castigat trei medalii de aur (la individual compus, barna si paralele), o medalie de argint (echipa compus) si bronz (sol). In Romania, succesul sau i-a adus distinctia de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tanara romanca distinsa cu acest titlu.
Comaneci si-a aparat titlul european in 1977, dar echipa Romaniei a iesit din competitie in finale, in semn de protest contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comaneci cu greutate peste medie si iesita din forma. Caderea la paralele a trimis-o pe locul 4, insa a castigat titlul la barna.
In 1979, Nadia Comaneci, din nou la greutate normala, a castigat cel de-al treilea titlu suprem (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reusit aceasta performanta). La Campionatele Mondiale din decembrie, ea a castigat concursul preliminar, dar a fost spitalizata inainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infectari a sangelui in urma unei taieturi la incheietura mainii, cauzata de o catarama din metal. In ciuda recomandarilor doctorilor, ea a parasit spitalul si a concurat la barna, unde a obtinut nota 9,95. Performanta sa a conferit Romaniei prima medalie de aur in concursul pe echipe.
Citeşte şi Nadia Comăneci, o mămică fericită. Ce surpriză emoţionantă i-a pregătit fiul ei FOTO
Nadia a participat si la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasandu-se a doua dupa Elena Davidova la individual compus, cand a fost nevoita sa astepte pentru nota pana ce Davidova si-a incheiat exercitiul. Si-a pastrat titlul la barna, dar a castigat si o noua medalie de aur, la sol, si una de argint, impreuna cu echipa.
Nadia Comaneci s-a retras din activitatea competitionala dupa aceste Jocuri. Intre 1984 si 1989 ea a fost membra a Federatiei Romane de Gimnastica si a ajutat la antrenarea gimnastilor juniori romani. In noaptea de 27/28 noiembrie 1989 a trecut ilegal granita romano-maghiara, in cele din urma solicitand azil politic guvernului Statelor Unite. Acest gest dramatic a avut un efect major asupra opiniei publice, chiar asupra familiei conducatoare a Romaniei. Nadia si-a petrecut urmatorii ani promovand linii vestimentare pentru gimnastica, lenjerie Jockey, echipament de aerobic si rochii de mireasa. In 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner si s-a intors in Romania pentru prima data de la plecare. Comaneci si Conner s-au casatorit in Romania in luna aprilie a anului 1996. Nu dupa mult timp, Paul Dylan, baietelul Nadiei, a intregit o familie de invingatori…
In 1999, Nadia Comaneci a devenit primul sportiv invitat sa vorbeasca la Natiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul International al Voluntariatului. Nadia este in prezent ocupata cu gimnastica si munca de caritate in intreaga lume. Ea si sotul sau sunt proprietarii Academiei de Gimnastica Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company si ai catorva magazine de echipamente sportive, precum si editori ai Magazinului de Gimnastica Internationala.
In 1996, cu prilejul aniversarii a 90 de ani de existenta de catre Federatia Romana de Gimnastica, este numita presedinte de onoare. In 1998, in cadrul unei ceremonii desfasurata la Washington, a fost recompensata cu premiul „Flo Hyman” pentru merite deosebite in sport, iar la Viena, in 1999, a fost declarata sportiva secolului XX.
In anul 2000 i s-a conferit Ordinul National „Steaua Romaniei”, iar in martie 2002 a fost aleasa presedinte de onoare al Comitetului Olimpic Roman.
Nadia Comaneci este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presedinte Onorific al Federatiei Romane de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Roman, Ambasadorul Sporturilor Romanesti, Vicepresedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, si membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica. A fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO.
Nadia a creat chiar si o clinica de caritate in Bucuresti pentru a ajuta copii orfani din Romania.
In prezent, Nadia Comaneci este implicata in mai multe proiecte caritabile legate in principal de ajutorarea copiilor din zonele defavorizate ale Terrei.