Narcisa Iorga, membru al CNA, ameninţată cu moartea VIDEO

Narcisa Iorga, membru al CNA, spune că a primit ameninţări cu moartea. Aceasta a precizat că se fac presiuni uriaşe asupra membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului şi că aceştia sunt constant jigniţi, ameninţaţi şi şantajaţi.
Romania TV
01 mart. 2012, 11:00
Narcisa Iorga, membru al CNA, ameninţată cu moartea VIDEO

Narcisa Iorga a declarat că, în ultimii trei, CNA este subiectul unor atacuri virulente din partea unor instituţii de presă care „încalcă legea, dar se supără că sunt amendate”.

Iorga a făcut referire la posturile Antena 3 şi OTV, pe care le-a acuzat că atacă „constant şi murdar” CNA, devenind „mijloace de proferare de injurii în mas”.

„Atacurile constante ale posturilor Antena 3 şi OTV reprezintă presiuni şi ameninţări care sunt exercitate de multă vreme şi se inteţesc pe măsură ce se apropie campania electorală. (…) Este vorba de presiuni politice foarte mari. Pentru orice decizie a CNA este nevoie de votul a şase membri din 11. Fără şase voturi, nu se poate lua nicio decizie. Faptul că doar noi aici de faţă, patru (membri ai CNA – n.red.) suntem atacaţi în mod constant, suntem ameninţaţi, eu personal am primit ameninţări cu moartea, suntem santajati, jigniţi ş.a.m.d.p., poate că are o explicaţie, dar nu o pot înţelege„, a declarat Narcisa Iorga, într-o conferinţă de presă pe cazul Gâdea.

Iorga a prezentat câteva exemple de limbaj folosit pe postul Antena 3, care au fost reclamate la CNA şi care au dus la sancţiuni împotriva postului: „Eşti un mare bou, un tâmpit, un meltean ordinar. Nu ţi-e ruşine? Câte prostii scoţi pe gură, dobitocule? Eşti o ruşine şi un cretin care are emisiune”, „Când intru în panică, îl bat pe ăla de îl cac”,  „De ce nu s-a dus jegosul ăsta… Nu pot să îi mai zic altfel japiţei ăsteia. Îi dau un pumn în cap de să-i iasă nasul prin ceafă”, „Emisiuni făcute de tuta aia nespălată la televiziunea aia cu nume de labă”, „Dă-le în gâtul măsii de austrăzi, dă-le în morţii lor”.

 

 

 

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie copt cozonacul ca să nu se ardă deasupra. La câte grade trebuie setat cuptorul electric sau pe gaz
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Irinel Columbeanu, planuri neașteptate. Ce face fostul milionar de Paște
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Mamma mia, ce RUȘINE! Vedeta din România care a fost pozată cu mâna fix în... zona INTERZISĂ în public
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți