NASA a dezvăluit cele mai detaliate fotografii asupra inelelor planetei Saturn FOTO

Planeta Saturn are o particularitate aparte, frumusețea inelelor sale, iar Agenția Spațială americană (NASA) a dezvăluit luni o serie de fotografii de foarte bună calitate, prin care oferă posibilitatea cercetătorilor să analizeze detaliile, scrie marți într-un material portalul digitaltrends.com.
Iulian Tudor
02 feb. 2017, 05:57
NASA a dezvăluit cele mai detaliate fotografii asupra inelelor planetei Saturn FOTO

Imaginile sunt realizate de sonda Cassini, proiect lansat în 2004 de NASA, Agenția Spațială Europeană și Agenția Spațială Italiană. Începând din noiembrie anul trecut, misiunea sondei Cassini este de a studia inelele planetei, misiune ce va continua până în luna aprilie a acestui an când sonda va fotografia zona aflată între planetă și inele.

Potrivit celor de la NASA, aceste noi imagini oferă un nivel al detaliilor fotografiate de două ori mai mare, comparativ cu precedentele fotografii. Apropierea la care s-a aflat sonda în momentul realizării fotografiilor permite cercetătorilor să studieze fragmente mici de circa 480 de metri — de mărimea unei clădiri înalte de pe Terra.

Șefa echipei care coordonează misiunea de fotografiere a sondei Cassini se declară impresionată de imaginile trimise de sondă. ”Ca persoană care a planificat realizarea fotografiilor inițiale de pe orbita stabilă a planetei — cele mai detaliate perspective ale noastre asupra inelelor din ultimii 13 ani — sunt surprinsă de cât de îmbunătățite sunt detaliile acestei noi colecții”, a declarat Carolyn Porco, de la Space Science Institute din Boulder, statul Colorado.

Ulterior, sonda Cassini va realiza fotografii pentru a oferi perspective din zona de interior, în timp ce va orbita între inele și planeta Saturn. Sarcina finală a sondei, care implică călătoria între inele și planetă pe parcursul a încă 22 de orbite, este așteptată să înceapă la sfârșitul lunii aprilie în acest an, încheie portalul digitaltrends.com.

Citeşte şi Misterul asteroidului de metal va fi descifrat. NASA trimite un satelit ca să-l studieze VIDEO

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stațiunea din România, unde devii alt om. Natura oferă un spectacol unic
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai