Năstase: Nu mă voi implica în campania lui Ponta, dar îl susţin

Fostul premier Adrian Năstase a declarat marţi că nu se va implica în campania electorală a candidatului PSD la prezidenţiale, Victor Ponta, pentru a nu-l expune adversarilor politici, transmite Agerpres.
Filip Stan
23 sept. 2014, 19:15
Năstase: Nu mă voi implica în campania lui Ponta, dar îl susţin

„Răspunsul meu pentru acest moment este ‘nu'”, a declarat Năstase la televiziunea publică, întrebat dacă îl va susţine pe Victor Ponta în campania pentru prezidenţiale.

„Nu am vrut şi nu doresc să mă implic în campania lui Victor Ponta, pentru a nu oferi vulnerabilităţi în campanie şi o şansă pentru adversarii săi de a-l ataca sub acest aspect. Evident că, din punct de vedere personal, susţinerea mea între candidaţii la preşedinţie merge către Victor Ponta”, a continuat Năstase.

În ceea ce priveşte implicarea sa politică în viitor, acesta a arătat că toţi oamenii fac politică într-un fel sau altul.

„Într-un fel, viaţa noastră este o viaţă politică, care atinge într-un fel sau altul domenii care au implicaţii din zona politică spre sfera personală. Din punct de vedere formal, nu am dreptul sa votez, să fiu ales, să ocup funcţii publice în România, în străinătate aş putea, şi chiar am primit nişte invitaţii. Dar, ceea ce este important pentru mine că, respectând aceste constrângeri pe care statul român mi le-a fixat, prin cei câţiva reprezentaţi din zona justiţiei, participarea mea la activităţi publice va continua”, a spus fostul premier.
În opinia acestuia, campania electorală „va fi una urâtă, neideologică”.

„Candidaţii la preşedinţie ar trebui să vină ca nişte vectori, să prezinte nişte strategii care să-şi tragă rădăcina dintr-un anumit rezervor ideologic. Practic, întreaga societate românească s-a deideologizat şi mecanismul democratic funcţionează practic în afara partidelor, ceea ce mi se pare foarte grav. (…) Ceea ce vom vedea în perioada următoare, în general, va fi o campanie cu o puternică amprentă negativă, de dat la picioare, ca să mă exprim aşa. Nu cred că lucrurile acestea ne vor ajuta”, a spus fostul preşedinte al PSD.
Potrivit acestuia, un preşedinte trebuie în primul rând să aibă capacitatea „de a privi peste dealuri” în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi, să aibă o privire strategică, să fie capabil de viziune, să exprime încredere.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster