Năstase: Se instituie o coabitare instituţională între preşedinte şi premier. Unii nu vor s-o vadă

Adrian Năstase scrie pe blogul personal că în cazul în care preşedintele Republicii şi prim-ministru provin din grupări politice diferite se "instituie" automat o coabitare instituţională. Potrivit fostului premier, elementul esenţial al coabitării nu este simpatia sau antipatia ci modul în care e gestionată situaţia.
Romania TV
10 apr. 2013, 09:37
Năstase: Se instituie o coabitare instituţională între preşedinte şi premier. Unii nu vor s-o vadă

„În condiţiile separaţiei puterilor, atunci când preşedintele şi majoritatea parlamentară au culori diferite (iar premierul este susţinut de această majoritate) se „instituie” o formă de coabitare instituţională. Unii nu-şi dau seama de lucrul ăsta. Alţii nu vor să-l vadă. Prima coabitare în Franţa, a fost extrem de conflictuală – un fel de campanie electorală prelungită între preşedinte şi premier. A doua coabitare, însă, a fost extrem de liniştită. A treia a fost mai îndelungată şi cu efecte diverse – zone de consens dar şi puncte de conflict între preşedinte şi premier. Cele trei coabitări – „coabitarea conflictuală de realegere”, cea „de sfârşit de mandat” şi „coabitarea dizolvării ratate (a parlamentului)” au avut caracteristici diferite”, scrie Adrian Năstase.

Fostul premier pleacă de la „lecţia franceză”, subliniind că şeful statului nu trebuie să devină colaboratorul subordonat al prim-ministrului.

„Și noi trebuie să pornim de la faptul că, în anumite perioade, coabitarea poate fi un dat obiectiv, rezultat din decizia, directă sau indirectă, a alegătorilor. Ceea ce ne învaţă „lecţia” franceză este că, în cazul coabitării, elementul esenţial nu este eventuala simpatie sau antipatie între cei doi şefi ai executivului, ci felul în care este gestionată, instituţional, o anumită situaţie obiectivă, rezultată din alegeri şi poate ce fel de „diviziune a muncii” va exista între preşedinte şi premier. În Franţa, cel puţin, „coabitarea produce o inversare a ierarhiei executive. Supremaţiei prezidenţiale – din perioadele obişnuite – i se substituie supremaţia primului-ministru.”
Cu toate acestea, această inversare de roluri nu este absolută: preşedintele nu devine colaboratorul subordonat al premierului iar acesta trebuie să marcheze supremaţia sa în conducerea afacerilor ţării printr-un respect formal pentru preeminenţa şefului statului”, adaugă Năstase.

Concluzia acestuia: „Există însă un paradox, pe care trebuie să-l învăţăm „consensul favorizează coabitarea iar coabitarea favorizează consensul” sau aşa ar trebui să fie”.

 

DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Spynews
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Top 5 cele mai spectaculoase lacuri glaciare din România. Locurile speciale care-i lasă pe turiști fără cuvinte
Capital.ro
Interzis pentru cei care au casă la curte. Copacul pe care nu ai voie să-l plantezi niciodată în curte
Playtech.ro
Cum trebuie să dormi în funcție de vârstă. Ce trebuie să faci la 20, 30, 40 și 50 de ani ca să te odihnești cu adevărat
DailyBusiness
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
Adevarul
Au apărut detaliile atacului cu rachetă prin care ucrainenii au lovit podul Crimeei. Casa Albă a dat undă verde operațiunii
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Fiica Iustinei și a lui Cornel de la Insula Iubirii a împlinit 5 luni. Unde au plecat cei doi pentru a o sărbători pe Ivana - Nectaria / FOTO
Spynews
Orașul din România inclus în European Best Destinations. Aici îți vei putea face vacanța de Paște
Evz.ro
Cel mai puternic cutremur din istorie. Milioane de oameni au rămas fără adăpost
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
„Alexandra”, primul film bazat pe cazul Caracal. Când poate fi vizionat în cinematografele din România
Cancan.ro
O influenceriță de 24 de ani a fost găsită moartă în mașină. Doi copilași au rămas acum orfani de mamă 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Se pot pierde bani din pensie! Statul poate decide să taxeze pensionarii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Şoferii pot fi amendaţi din cauza pasagerilor. Greşeala pe care o fac aproape toţi