Natalia Guberna, revoltată după ce a văzut cât costă kilogramul de urzici: „E dezastru, mi se pare enorm”. Rețeta delicioasă de mâncărică de urzici a îndrăgitei artiste

Din urzici, se prepară rapid o mâncărică gustoasă și plină de vitamine. O pregătesc și o mănâncă cu plăcere nu doar persoanele care țin post, dar și cele care țin cure de detoxifiere sau care, pur și simplu, au chef de o mâncare ușoară, dar gustoasă.
Irina Dumitrescu
02 apr. 2025, 17:21
Natalia Guberna, revoltată după ce a văzut cât costă kilogramul de urzici:

Deși urzicile se găsesc peste tot, prin păduri și prin grădinile oamenilor, la tarabe acestea au prețuri de care nu te poți apropia. Unde mai pui că urzicile „se strâng” la fiert, astfel că un kilogram nu-ți ajung decât pentru maximum o farfurie de mâncare. Astfel încât sunt necesare măcar 2-3 kg pentru a obține câteva porții pentru întreaga familie.

Natalia Guberna, revoltată după ce a văzut cât costă kilogramul de urzici: „E dezastru”

Un kilogram de urzici a ajuns să coste, în funcție de piață și de oraș, între 20 și 35 de lei. Iubitoare de urzici, cântăreața Natalia Guberna s-a arătat foarte indignată de prețul acestora.

Mi se pare enorm, am tot văzut locuri unde se vând urzici, atât în București, cât și în provincie, dar prețul mi se piperat. E, totuși, prea mult. E dezastru cu prețurile, cresc de la zi la zi. Păi, bieții pensionari, ce mai mănâncă?

Pentru toată lumea e, de fapt, grav. S-a pierdut controlul, nu mai e stabilitatea prețurilor, nici producătorii nu se mai înțeleg între ei. De ce produsele românești sunt atât de scumpe? Totul e exagerat, nu mai știi ce să mănânci!”, a menționat artista pentru Click!

Natalia Guberna își amintelte cu nostalgie de vremea copilăriei, în care avea urzici la discreție, chiar în curtea casei de la țară:

Acum plătim atâția bani, ca să cumpărăm urzici, dar, în copilărie, aveam curtea plină. Mă punea bunica să le culeg, era cam dificil, că pișca la degete și nu prea voiam. Bunica râdea și spunea: „Dar să mănânci îți place!””, a mai povestit artista pentru sursa citată.

Citeste si Natalia Guberna, dezvăluiri despre sacrificiile făcute de părinți pentru a avea o copilărie fericită. „Era mare lucru pentru acea perioadă”

Rețeta delicioasă de mâncărică de urzici a Nataliei Guberna

Tot de la bunica a învățat Natalia Guberna să pregătească mâncare de urzici. Ea folosește două kilograme de plantă pentru o mâncărică și o însoțește întotdeauna de o mămăliguță caldă.

„Cam pentru o mâncărică ai nevoie de vreo două kilograme de urzici, căci se strâng, după ce le speli de pământ, le cureți și apoi le opărești și le fierbi. Eu, pe lângă rețeta clasică, în care gospodinele pun sare, mirodenii, fiecare, după preferință, mai adaug, la sfârșit, după ce au fiert și le-am tocat, și usturoi curățat și pisat.

Citeste si Natalia Guberna, despre motivul pentru care niciodată nu a ajuns mireasă. ”N-a fost să fie. Acum e prea târziu”. Cum se întreține la 66 de ani

Dacă nu am usturoi, adaug leurdă, are tot gust de usturoi. Și, bineînțeles, prepar, în paralel și o mămăliguță caldă. Iese o bunătate, urzicile conțin și foarte multe vitamine, te energizează!”, a dezvăluit artista pentru sursa citată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Alimentele pe care medicii neurologi nu le consumă niciodată. Mulți români le cumpără, deși pot fi periculoase
Capital.ro
Cutremur la Casa Regală. S-a sinucis. Ea a fost un războinic feroce. A fost o luptătoare
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Furtunile lovesc jumătate din țară, inclusiv Capitala. Vânt turbat și ploi torențiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte