NATO: Forţele ruse sunt în continuare pe teritoriul Ucrainei

Generalul american Philip Breedlove, comandantul şef al forţelor aliate, a declarat sâmbătă, la o reuniune a NATO de la Vilnius, că forţele ruse sunt "în continuare pe teritoriul Ucrainei", relatează France Presse.
Alina Costache
20 sept. 2014, 19:24
NATO: Forţele ruse sunt în continuare pe teritoriul Ucrainei

CRIZĂ ÎN UCRAINA: „În ceea ce priveşte forţele armate ruse desfăşurate pe teren, da, ele sunt în continuare în Ucraina”, a declarat presei generalul Breedlove, fără a le preciza numărul.

Generalul american a afirmat că încetarea focului în 5 septembrie între separatişti şi forţele Kievului „există doar pe hârtie” şi că „ceea ce se petrece pe teren este cu totul altă istorie”. „Dar sperăm că această situaţie se va schimba”, a adăugat el.

„Fluxul neîncetat al forţelor ruse şi al forţelor proruse peste frontieră, du-te vino-ul lor, face practic imposibil să fie apreciat efectivul lor”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Vilnius.

În timpul unei reuniuni de două zile, şefii de stat major ale celor 28 de membri ai NATO au discutat despre securitatea regională şi despre relaţiile lor cu Rusia, în timp ce o nouă încetare a focului era semnată la Minsk între separatişti şi Kiev.

Generalul Breedlove a declarat că speră în rezultate pozitive ale memorandumului semnat în cursul nopţii, la capătul a şapte ore de negocieri-maraton în capitala belarusă, situată la 200 km de Vilnius, care prevede în special o sistare a utilizării armelor şi o retragere cu 15 km a pieselor de artilerie grea a celor două tabere de o parte şi de alta „liniei lor de contact”.

„Am auzit vorbindu-se astăzi de noi acorduri posibile care permit să se spere că cele două părţi combatante vor putea ajunge la un acord care va institui din nou o situaţie de încetare a focului”, a mai spus el.

NATO a anunţat sâmbătă la Vilnius că generalul ceh Petr Pavel, şeful statului major ceh, va prezida anul viitor Comitetul militar, cea mai înaltă autoritare militară a NATO, succedându-i generalului danez Knud Bartels. Petr Pavel va fi primul general provenit din Europa Centrală şi de Est care ocupă această funcţie.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
România are instrumente pentru a recupera frații Tate dacă nu revin voluntar
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă