Naufragiu în sudul Italiei. Numărul morților a ajuns la 69 după descoperirea cadavrului unui copil de 3 ani

Premierul italian Giorgia Meloni a respins sâmbătă orice responsabilitate a guvernului său în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi care s-a soldat cu cel puţin 69 de morţi în sudul Italiei.
Filip Stan
04 mart. 2023, 22:11
Naufragiu în sudul Italiei. Numărul morților a ajuns la 69 după descoperirea cadavrului unui copil de 3 ani

Giorgia Meloni neagă orice responsabilitate a guvernului său în cazul naufragiului unei ambarcaţiuni cu migranţi care s-a soldat cu cel puţin 69 de morţi în sudul Italiei. De asemenea, Giorgia Meloni acuză Frontex că nu a transmis nicio sesizare cu privire la această ambarcațiune înainte de naufragiu, potrivit Agerpres.

Între timp, numărul victimelor crește la 69 de morţi, după descoperirea cadavrului unui copil de circa 3 ani. Justiţia italiană a deschis o anchetă asupra unei eventuale sosiri prea târzii a salvatorilor la locul naufragiului în largul Crotone (Calabria).

Frontex a anunţat că unul dintre avioanele sale de patrulare a reperat sâmbătă seară o ambarcaţiune supraîncărcată plecată săptămâna precedentă din Izmir, Turcia, îndreptându-se spre Italia şi că a alertat autorităţile italiene.

„Am făcut mereu tot posibilul pentru a salva vieţi imediat ce am fost avertizaţi de o problemă. În acest dosar, (…) nu am fost avertizaţi”, spune în replică Meloni.

Tragedia a provocat o mare emoţie şi a resuscitat criticile împotriva guvernului Giorgiei Meloni, cunoscut pentru poziţiile sale antimigranţie, opoziţia cerând demisia ministrului de interne Matteo Piantedosi.

Într-o scrisoare deschisă, primarul din Crotone i-a reproşat Giorgiei Meloni absenţa guvernului după naufragiu. „Comunitatea din Crotone, lovită de o durere imensă, a aşteptat din partea dvs un mesaj, un apel, un semn, care nu a venit”, a scris Vincenzo Voce.

„Caut soluţii. Italia nu poate rezolva problema de una singură, dar pentru a evita ca mai multe persoane să moară trebuie stopate plecările ilegale”, a răspuns lidera partidului post-fascist Fratelli d’Italia.

Chestiunea migraţiei este un subiect politic foarte sensibil în Italia, ţară de primă linie în care au ajuns sute de mii de migranţi în ultimii ani. Roma le reproşează partenerilor ei din UE o lipsă de solidaritate.

Potrivit Ministerului italian de Interne, peste 14.000 de migranţi, între care 1.700 minori, au debarcat în Italia de la începutul anului, faţă de circa 5.500 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri