Nava sub pavilion german la bordul căreia se presupune că ar exista substanţe periculoase se află ancorată la 5 mile faţă de ţărm, iar o armată de specialişti au urcat la bord pentru a verfica acte, a prelevat probe şi prelevat probe şi măsurători, informează România TV. „S-au luat probe de pe containere, din magazie” a spus Andrian Mihai, directorul Autorităţii Navale Române. În zilele următoare echipa de specialişti urmează să verifice conţinutul celor 120 de containere afectate de incendiul şi exploziile care au avut loc anul trecut pe navă.
Probele vor fi trimise spre analiză la două laboratoare, unul în din ţară şi unul din Ungaria. Dacă rezultatele vor arăta că încărcătura nu este periculoasă pentru securitatea şi siguranţa navală, portontainerul va primi autorizaţia de a intra în portul Constanţa.
Containerele pline cu mii de tone de deşeuri, şi în mare parte contorsionate, vor fi descărcate, spălate şi apoi vândute la fier vechi, după care nava va ajunge pe şantierul naval din Mangalia pentru reparaţii capitale.