Naval Group a câştigat licitaţia pentru construirea corvetelor multifuncţionale care vor intra în dotarea Armatei Române

Asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a primit, în cursul zilei de marţi, o comunicare privind câştigarea licitaţiei referitoare la construcţia corvetelor, au declarat, pentru AGERPRES, surse din industria navală constănţeană şi de la nivelul MApN.
Romania TV
02 iul. 2019, 14:29
Naval Group a câştigat licitaţia pentru construirea corvetelor multifuncţionale care vor intra în dotarea Armatei Române

Potrivit surselor menţionate, acest rezultat privind contractul referitor la corvete să fie anunţat public în zilele următoare de către contractor, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Surse din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au declarat, marţi, pentru AGERPRES, că procedura de atribuire a contractului pentru producerea celor patru corvete militare a fost finalizată, câştigătoare fiind desemnată asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa. Raportul întocmit de Departamentul pentru armament din MApN a fost înaintat ministrului Gabriel Leş, care a luat act de rezultatul licitaţiei. De asemenea, Departamentul pentru armament urma ca în cursul zilei de marţi să informeze ceilalţi doi competitori cu privire la rezultatul licitaţiei, au mai precizat sursele menţionate.

Procedura referitoare la atribuţia contractului privind construcţia corvetelor a fost suspendată în urmă cu o jumătate de an în urma înregistrării în justiţie a unor plângeri administrative sau penale.

Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată în ianuarie a.c. de Ministerul Apărării Naţionale (MAN), care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii.

Reprezentanţii MApN au invocat şi litigiul de pe rolul Curţii de Apel Constanţa, prin care Şantierul Naval Constanţa (ŞNC), parte la Asocierea cu Naval Group Franţa, solicita anularea HG 48/2018, ca principal impediment în finalizarea procedurii de desemnare a câştigătorului licitaţiei. ŞNC a cerut în octombrie 2018 anularea licitaţiei, cu argumentul că nu respectă cadrul legal în domeniu şi încalcă normele europene privind achiziţiile publice. ŞNC a depus în februarie în instanţă o cerere de renunţare la această acţiune.

De asemenea, o contestaţie referitoare la derularea procedurii de atribuire a contractului a fost depusă de compania navală italiană Fincantieri, competitor în licitaţia respectivă, la care a mai participat şi grupul olandez Damen. Şi Fincantieri a renunţat între timp la acţiunea deschisă în instanţă.

Guvernul României anunţa în 2018 începerea procedurilor de cumpărare a patru corvete militare multifuncţionale, o condiţie pentru atribuţia contractului estimat la cel mult 1,6 miliarde de euro fiind ca navele să fie construite pe un şantier naval din ţara noastră.

Spynews
Soția unui luptător celebru o face praf pe amantă, după mulți ani de tăcere. Cu dovezi, o pune la punct pe femeia cu care își împarte soțul / FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce să pui în maioneza de casă pentru a-i da cel mai bun gust. Un simplu ingredient îi dă o savoare de care nu te mai saturi
Capital.ro
Interzis pentru proprietarii de apartamente. Ce nu ai voie să pui pe scara blocului
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
Sorin Grindeanu ar putea fi următorul președinte al României! Iată de ce
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine sunt cei doi tineri care au murit într-un cumplit accident pe DN2. Alin și Alexandra urmau să facă nuntă. Erau căsătoriți civil din luna iunie | FOTO
Spynews
Babană a tăiat rochia unei mirese la nuntă! De ce a recurs fostul concurent de la Chefi la cuțite la acest gest / VIDEO
Evz.ro
Escrocherie sinistră: avocați vânători de accidente. Victimele, stoarse de bani
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Tatăl lui Cătălin Măruță, internat la Institutul Matei Balș din Capitală! A fost depistat pozitiv cu COVID-19/ EXCLUSIV
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Detaliul incredibil observat la priveghiul legendarului Nicu Covaci. Ce este desenat chiar pe sicriu
Capital.ro
Ordinul care intră în vigoare în România! Proprietarii de locuințe, obligați să obțină certificatul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
A fost prins Diavolul, cel mai căutat fugar! Lucra ca polițist când a comis teribila crimă
substantial.ro
Avertizare nowcasting de cod portocaliu de furtuni pentru București și județul Ilfov
MediaFlux
PENSIONARII care vor pierde BANI de la 1 septembrie LA RECALCULARE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!