Nea Marin n-a avut mână bună ca NAŞ. S-au îndrăgostit la „Dansez pentru tine”, iar acum DIVORŢEAZĂ

Nea Marin primea din partea lui Edi Stancu, în 2012, propunerea de a-i deveni naş de cununie. Se întâmpla după ce primele două mariaje ale lui Edi Stancu, ambele cu aceeaşi femeie, s-au terminat rapid.
Filip Stan
17 oct. 2016, 14:32
Nea Marin n-a avut mână bună ca NAŞ. S-au îndrăgostit la

Edi Stancu are în „palmares” două soţii, ambele cu numele Silvia, trei căsătorii şi două divorţuri. Se adaugă şi un copil, băieţelul lui apărut din relaţia cu Silvia Uceanu, cea de care a intentat acţiunea de divorţ în urmă cu doar două zile, la judecătorie, semn că lucrurile dintre ei nu au funcţionat, precum a fost în cazul mariajului cu Silvia Voicu, de la Bordo.

Prima căsătorie a durat un an, au divorţat, iar apoi şi-au mai dat o şansă. Însă, chiar dacă au depus a doua oară actele pentru divorţ în 2007, cei doi au finalizat procedurile abia doi ani mai târziu, atunci când Edi Stancu deja se îndrăgostise de bruneta Silvia, colega lui de la emisiunea „Dansez pentru tine”, cea care avea să-i dăruiască şi un fiu, scrie Cancan.

În urmă cu patru ani de zile, cei doi spuneau „Da!” în faţa altarului, avându-i drept naşi pe Nea Marin, colegul din trust de la acea vreme, şi pe soţia acestuia. Tot ei l-au creştinat şi pe micuţul Robert Andrei. Edi Stancu părea să fie foarte îndrăgostit de cea de-a doua Silvia, însă, spre surprinderea tuturor, coregraful a depus la judecătorie actele necesare demarării legale a procedurii de divorţ.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Europa se pregătește pentru sfârșitul NATO! Ce se întâmplă dacă Trump retrage SUA din alianță?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti