Neacşu: Negocierile privind posturile din BP al Camerei vor fi marţi. PSD rămâne cu acelaşi număr de locuri

Liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, a declarat că social-democrații vor rămâne cu același număr de locuri în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, urmând ca negocierile pe posturi cu celelalte grupuri parlamentare să aibă loc marți după-amiază.
Romania TV
31 aug. 2015, 12:02
Neacşu: Negocierile privind posturile din BP al Camerei vor fi marţi. PSD rămâne cu acelaşi număr de locuri

„În conformitate cu ultima modificare a Regulamentului, negocierile asupra componenței Biroului Permanent vor avea loc mâine (marți — n.r.) după-amiază. Așa cum este structurat în momentul acesta nu putem discuta despre pierderea sau despre câștigul vreuneia dintre funcții. Vom rămâne cu același număr de locuri în Biroul Permanent și urmează ca împreună cu colegii noștri de la celelalte grupuri parlamentare să negociem configurația pe posturi. Deci, ca număr nu vom pierde niciun loc”, a afirmat Marian Neacșu, luni, întrebat dacă PSD ar urma să piardă un loc de vicepreședinte în conducerea BP al Camerei Deputaților potrivit noului algoritm.

Neacșu a precizat, în context, că relația cu miniștrii social-democrați este „bună și corectă”.

„Colegii mei din grupul parlamentar, sau unii dintre ei, în funcție de diferite cazuri punctuale din județele și din colegiile pe care le reprezintă, mai au de reproșat câteva lucruri unora dintre miniștri. O oarecare inerție administrativă, faptul că sunt, în unele situații, mai greu de găsit, lucruri de factura aceasta”, a explicat liderul deputaților PSD.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier