Negocieri ruso-ucrainene în Turcia. Trei zile de tratative care ar putea aduce pacea în Ucraina

Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei se vor întâlni faţă în faţă. Negociatorii din Ucraina şi Rusia vor purta discuţii de pace în Turcia. Discuţiile vor ţine până miercuri, au anunţat surse oficiale citate de presa internaţională.
Filip Stan
27 mart. 2022, 23:00
Negocieri ruso-ucrainene în Turcia. Trei zile de tratative care ar putea aduce pacea în Ucraina

Delegaţii din Ucraina şi Rusia urmează să se întâlnească de luni şi până miercuri în Turcia, într-o nouă rundă de negocieri, anunţă duminică un negociator ucrainean, David Arahamia, relatează AFP.

”În cadrul negocierilor de azi (duminică), prin videoconferinţă, s-a decis ca următoarea rundă de negocieri în persoană să abă loc în Turcia, de la 28 la 30 martie”, anunţă într-o postare pe Facebook negociatorul ucrainean.

Vladimir Putin a făcut primele declaraţii după discursul dur al lui Joe Biden la adresa sa. Cui s-a adresat preşedintele rus
El nu precizează locul negocierilor în Turcia. O reuniune la nivel înalt, între miniştrii de Externe ucrainean Dmitro Kuleba şi rus Serghei Lavrov a avut loc în Turcia, la 10 martie, la Antalya, soldată cu un eşec.

Ucraina observă o regrupare a trupelor ruse în Belarus şi se teme de o nouă ofensivă către Kiev

Armata ucraineană are sub control situaţia în capitala Kiev şi în zona limitrofă acesteia, dar se teme că Rusia ar putea trece acolo din nou la ofensivă după o regrupare a trupelor acesteia aflată în desfăşurare pe teritoriul Belarusului şi în acelaşi timp să continue ofensiva pe fronturile de sud şi de est, mai ales în Donbas, conform unei evaluări a Statului Major ucrainean prezentată duminică, relatează agenţia EFE.

”Au fost dislocate mai multe unităţi în zona Cernobîl – în regiunea Kiev -, pentru deplasarea lor ulterioară în Belarus, cu obiectivul de restabili capacitatea de luptă. Este posibil ca după implementarea acestor măsuri, după regruparea şi consolidarea forţelor, ocupanţii să reia acţiunile pentru blocarea Kievului din direcţia sud-vest”, estimează Statul Major ucrainean.

S-a aflat planul secret al lui Vladimir Putin. Cum vrea să împartă Ucraina în următoarea lună
Evaluarea acestuia este împărtăşită de Institutul american pentru Studiul Războiului, care consideră că ”armata rusă continuă să concentreze unităţi de înlocuire şi întăriri în Belarus şi Rusia, la nord de Kiev, pentru a cuceri poziţii în împrejurimile capitalei şi să încerce să încheie încercuirea şi să cucerească (oraşul) Cernigov”.

În ultimele 24 de ore au continuat bombardamentele ruseşti în regiunea capitalei Kiev, unde armata rusă are cea mai semnificativă concentrare de trupe după declanşarea invaziei asupra Ucrainei, dar evită să lanseze un asalt asupra oraşului, încercând în continuare o manevră de încercuire ce a fost zădărnicită de rezistenţa ucraineană care a forţat în anumite sectoare trupele ruse să se replieze pe poziţii defensive.

Armata ucraineană desfăşoară mici acţiuni contraofensive, în timp ce trupele ruse încearcă să învăluie trupele ucrainene din estul ţării, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, potrivit Reuters şi AFP. Acesta a menţionat că autorităţile ucrainene se tem de o agravare a situaţiei oraşului asediat Mariupol şi în Donbas, după ce vineri Rusia a anunţat că de acum înainta va avea ca prioritate ”eliberarea” acestei regiuni unde se regăsesc provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk. Rusia nu a exclus însă nici posibilitatea de a lua cu asalt oraşele ucrainene pe care le-a încercuit chiar şi parţial.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce temperaturi afectează, de fapt, pomii fructiferi. Măsurile urgente pe care le pot lua toți grădinarii și fermierii
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Regula esențială pe care trebuie să o respecte toți românii care solicită viză temporară pentru a merge în SUA
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Probleme la granițe. Un virus extrem de contagios paralizează Europa
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a fost murit după ce spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Atenție șoferi! Poliția Rutieră a declanșat vasta operațiune "Speed Marathon"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța