Potrivit Reuters, nu este clar dacă șeful diplomației ruse s-a referit la întrevederi directe sau la convorbiri telefonice, transmite Agerpres.
Lavrov a mai declarat agențiilor de presă ruse că părțile reprezentate la negocieri au discutat câteva „idei interesante” și s-au pronunțat pentru începerea unui proces politic în Siria, cât mai curând posibil.