Negocierile pentru aderarea Ucrainei la UE au fost SUSPENDATE

Uniunea Europeană a suspendat lucrările în vederea unui acord de asociere cu Ucraina, din cauza lipsei unui angajament clar din partea preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna acest document, pe care l-a respins luna trecută, relatează AFP.
Romania TV
15 dec. 2013, 12:28
Negocierile pentru aderarea Ucrainei la UE au fost SUSPENDATE

Bruxelles-ul a anunţat Ucraina că o continuare a negocierilor depindea de un „angajament clar în vederea unei semnări, (dar) n-a primit vreun răspuns” în acest sens, a declarat comisarul european pentru Extindere Stefan Fuele, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Ucraina: prăpastia se adânceşte între vorbele şi faptele preşedintelui şi Guvernului cu privire la acordul de asociere”, a precizat el.

„Argumentele lor nu sunt fondate pe realitate”, a adăugat comisarul.

Füle a făcut aceste afirmaţii în contextul în care 200.000 de ucraineni proeuropeni s-au reunit duminică în Piaţa Independenţei, la Kiev, cu scopul de a exercita o presiune asupra preşedintelui Viktor Ianukovici să semneze acordul cu UE.

Asupra preşedintelui ucrainean sunt exercitate presiuni intense pentru ca acesta să aleagă între acordul cu UE sau uniunea vamală condusă de Moscova din care fac parte Rusia, Belarusul şi Kazahstanul.

Ianukovici urmează să efectueze marţi o vizită la Moscova, unde se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Uniunea Europeană a spus în mod clar, în mai multe rânduri, că acordul de asociere rămâne pe masă, dar clauzele acestuia nu vor fi renegociate.

Ea a sugerat, în paralel, că va ajuta Ucraina, aflată într-o mare dificultate financiară, în implementarea acestui acord, printr-o cooperare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în vederea obţinerii unei asistenţe financiare.

Füle i-a transmis săptămâna trecută, la Bruxelles, vicepremierului ucrainean Serghi Arbuzov, că „pe baza unui angajament clar al Ucrainei de a semna acest acord, pregătim o foaie de parcurs” în vederea punerii lui în aplicare.

Comisarul s-a declarat pregătit să examineze „în profunzime” toate problemele legate de această aplicare. „Ne vom concentra asupra nevoilor financiare imediate ale Ucrainei, pentru a ajuta FMI şi această ţară să ajungă la un acord”, a declarat el.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton a reafirmat joi că a primit asigurări din partea preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici că acesta va semna acordul de asociere cu UE.

Ianukovici „m-a asigurat că intenţionează să semneze acordul de asociere”, a declarat Lady Ashton la sosirea la lucrările unui Consiliu al Miniştrilor Dezvoltării, la Bruxelles, la întoarcerea dintr-o misiune de conciliere de două zile la Kiev.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cea mai mare autostradă din istoria României. Când e gata proiectul grandios
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o valoare imensă a țării. Un nume uriaș. A fost un geniu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card