Negriţoiu către parlamentari: Următorul şef de la ASF va fi în curând şi va face curăţenia pe care o cereţi

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a afirmat, miercuri, în cadrul audierilor din cele două comisii reunite de buget-finanțe din Parlament, că următorul șef al instituției va fi în curând și va face curățenia pe care o cer parlamentarii, adresându-se astfel deputaților care i-au cerut demisia din funcție.
Iulian Tudor
14 sept. 2016, 11:43
Negriţoiu către parlamentari: Următorul şef de la ASF va fi în curând şi va face curăţenia pe care o cereţi

„Multe dintre lucrurile care s-au spus aici, nu-mi aparțin, ci sunt în responsabilitatea ANAF. Vreau să vă mai explic că nimic din ce s-a zis aici nu sunt noutăți, ele circulă în spațiul public de luni de zile. Vorbesc aici despre Raportul Milliman. Acest raport nu a fost niciodată secretizat. El nu poate să fie public, pentru că articolul 19 din Legea asigurărilor ne interzice să facem publice date despre companiile de asigurare. Am publicat ieri (marți, 13 septembrie 2016, n.r.) o sinteză a acestui raport. Nu cred că eu trebuie să mă apăr, că sunt român, patriot sau funcționar public onest sau nu. Eu spun că am reformat o instituție și nu am avut vreo întâlnire cu vreun asigurător în afara instituției. Am avut o singură întâlnire, la un eveniment, cu directorul de la Țiriac Asigurări, atunci când s-a schimbat fostul director, pentru că acesta era și membru al UNSAR. Prea multe nu mai am de spus”, a spus Mişu Negrițoiu.

Șeful ASF a afirmat, răspunzând unei alocuțiuni susținută de către deputatul liberal Andreea Paul, în care aceasta i-a cerut demisia, că ‘următorul șef de la ASF va fi în curând și va face curățenia pe care o cereți’.

Mai mulți deputați din Comisiile reunite de buget-finanțe și transporturi au solicitat demisia conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în cadrul audierilor de miercuri. Printre cei care au cerut acest lucru se află: Andreea Paul (PNL), Cătălin Rădulescu (PSD), Alexandru Nazare (PNL) și Adrian Gurzău.

Citeşte şi ASF propune un fond de compensare a transportatorilor afectaţi de liberalizarea RCA

Anterior, patronatele din transporturile rutiere — UNTRR, COTAR, APTE 2002, FORT, ARTRI, APULUM au solicitat Parlamentului demiterea cu efect imediat a președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, pentru proasta administrare a pieței asigurărilor din România.

Pe de altă parte, reprezentanții transportatorilor rutieri afirmă că șeful ASF a avut o atitudine de ignoranță la adresa industriei transporturilor rutiere, care înglobează 5% din produsul intern brut și de care depind peste 500.000 de români, pe care a adus-o aproape de faliment, după ce în urma a zeci de întâlniri cu patronatele din transporturile rutiere nu a luat nicio decizie care să rezolve situația actuală.

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) este audiată miercuri în comisiile reunite pentru buget-finanțe și transporturi din Camera Deputaților pe tema polițelor RCA.

Un proiect de Ordonanță de Urgență care se află miercuri pe masa Guvernului prevede introducerea unui tarif de referință pentru polițele RCA care să fie înghețat pe o perioadă de șase luni.

În cursul dimineții de miercuri, transportatorii rutieri au discutat cu reprezentanții Guvernului și cu cei ai Concurenței Concurenței pe legea RCA, cea mai importantă solicitare a acestora fiind legată de prețul de referință la asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Miercuri după-amiază patronatele din Transporturi urmează să anunțe dacă renunță sau nu la protestul anunțat pentru joi la nivelul întregii țări.

Citeşte şi Mai mulţi parlamentari şi patronatele din transporturile rutiere cer demiterea şefului ASF

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu, implicată într-un dosar de partaj. Ce avere uriașă are femeia care are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Salarii de 7200 de lei pe lună pentru românii fără studii superioare! Loc de muncă garantat de stat
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Faianța din bucătărie, un coșmar. Așa o faci lună rapid. Soluții testate
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
„Domnul Prigoană trăiește liniștit la Cluj”. Anunțul făcut de Adriana Bahmuțeanu
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rusia, intermediar între SUA și Iran pentru probleme nucleare
MediaFlux
Donald Trump se adresează marți Congresului, pentru prima dată în acest mandat! Anunțul președintelui SUA pentru americani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă