Nelson Mandela în vârstă de 94 de ani a petrecut nouă zile într-un spital din capitala sud-africană unde a fost tratat pentru o afecţiune recurentă.
Decizia de a-l externa, probabil la reşedinţa sa din Johannesburg, a fost luată ‘datorită unei îmbunătăţiri constante şi graduale a stării sale generale de sănătate’, a explicat preşedinţia.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1993, Nelson Mandela a fost spitalizat la 27 martie, cu puţin înainte de miezul nopţii. Săptămâna trecută, medicii au practicat un drenaj pleural pentru a-i permite să respire fără dificultate.
Mandela a fost, în perioada 1994-1999, primul preşedinte de culoare din Africa de Sud, ales după ce majoritatea de culoare a obţinut pentru prima dată dreptul de vot în această ţară. El s-a retras complet din viaţa politică şi, din cauza stării sale de sănătate, nu a mai apărut în public de la finala Cupei Mondiale de fotbal, în iulie 2010, la Johannesburg.