„Este bine. Spiritele Africii, strămoşii săi, strămoşii noştri, îl ţin în viaţă pentru noi toţi„, a declarat ea pentru radioteleviziunea publică SABC.
Nelson Mandela, spitalizat în perioada 8 iunie-1 septembrie din cauza unei recidive a unei infecţii pulmonare şi, probabil, a unor complicaţii, se află din nou la locuinţa sa, care a fost medicalizată, la Johannesburg. Transferat de urgenţă la spital, în iunie, în stare gravă, Mandela aproape că a murit pe 23 iunie. Însă ulterior el şi-a revenit, în mod treptat, iar pe 18 iulie a împlinit vârsta de 95 de ani.
Mbuso Mandela, unul dintre nepoţii eroului luptei împotriva apartheidului, a declarat pe 26 septembrie, pentru un ziar local, că bunicul său „se simte mult mai bine” şi că acesta a putut să stea în capul oaselor şi să „privească în jur”, în timp ce era vizitat de membri ai familiei.