Nelu Tătaru, acuzat de fraudarea alegerilor în care a fost ales preşedintele Organizaţiei judeţene a PNL

Prim-vicepreşedintele Organizaţiei municipale a PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a afirmat, vineri, după alegerea lui Nelu Tătaru în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene liberale, că scrutinul a fost fraudat de fostul ministru al Sănătăţii, "cu girul prim-ministrului Florin Cîţu".
George Russo
03 iul. 2021, 08:58
Nelu Tătaru, acuzat de fraudarea alegerilor în care a fost ales preşedintele Organizaţiei judeţene a PNL

Liberalul a precizat că va contesta aceste alegeri şi victoria lui Nelu Tătaru la conducerea naţională a PNL, în conformitate cu reglementările interne ale partidului.

„Mi se pare absolut necesar să prezint ce s-a întâmplat în această, poate, cea mai neagră zi din istoria PNL Vaslui, la Conferinţa Judeţeană de Alegeri.

A fost un proces electoral fraudat, fără măcar a se face eforturi de a masca acest lucru. Şi mai grav de atât, putem spune că această fraudă a fost girată prin prezenţă de către domnul prim-ministru Florin Cîţu. După cum am anticipat acum două zile, gruparea condusă de Nelu Tătaru s-a asigurat că poate controla voturile.

Este inacceptabil că buletinele de vot au fost împărţite, încă de la început, în interiorul unei mape care conţinea, de asemenea, şi moţiunea lui Nelu Tătaru. Astfel, nu avem nicio garanţie asupra faptului că buletinele de vot nu au fost falsificate”, a susţinut Marius Arcăleanu, într-un comunicat de presă.

El a adăugat că membrii mai multor organizaţii din judeţ au suportat, în ultima perioadă, presiuni uriaşe din partea „grupului lui Tătaru”, în special prin intermediul secretarului Organizaţiei Judeţene PNL Vaslui, Daniel Onofrei.

Marius Arcăleanu, PNL Vaslui: „Faptele de azi ale grupării lui Nelu Tătaru rămân o pată neagră pe imaginea PNL”

„Este inacceptabil ce s-a întâmplat şi, dacă am lăsa lucrurile aşa, am avea în următorii patru ani un lider al PNL Vaslui, ilegitim, care ştie că poate să îşi ţină scaunul cu forţa pentru cât timp îşi doreşte el. Acest lucru nu ar însemna altceva decât distrugerea PNL Vaslui. Faptele de astăzi ale grupării lui Nelu Tătaru rămân, cu siguranţă, ca o pată neagră pe imaginea PNL Vaslui, o pată pe care va fi foarte greu să o ştergem. Acesta a ales să umilească public organizaţia doar pentru a rămâne în scaun.

PNL Vaslui este, în fond, o organizaţie cu oameni capabili, performanţi, liberali adevăraţi. Le promit tuturor vasluienilor, dar în special colegilor mei din PNL Vaslui, că mă voi lupta astfel încât situaţia să nu rămână aşa. O organizaţie sănătoasă este întotdeauna mai puternică decât un şef abuziv şi grupul lui de interese, chiar dacă sunt susţinuţi de prim-ministrul ţării”, a mai spus Arcăleanu.

Deputatul Nelu Tătaru a fost reales, vineri, în funcţia de preşedinte al Filialei Teritoriale a PNL Vaslui, în cadrul Comitetului de Coordonare Judeţean. Susţinut de premierul Florin Cîţu, care le-a transmis delegaţilor că Nelu Tătaru este alegerea cea mai potrivită pentru organizaţia liberală vasluiană, fostul ministru al Sănătăţii a fost votat de 255 de membri PNL prezenţi la conferinţa de alegeri. Contracandidaţii săi, prim-vicepreşedintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu şi primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroş, au primit 40, respectiv 15 voturi, în timp ce trei voturi au fost declarate nule.

Contactat de Agerpres, Nelu Tătaru a afirmat că nu doreşte să comenteze aceste acuzaţii.

Citeşte şi: Nicuşor Dan impune măsuri draconice în Primăria Bucureşti, ignorând chiar şi justificările medicale: „Masca de protecţie este OBLIGATORIE. Nu vor fi acceptate motive de orice natură, ca „îmi curge sânge din nas”

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
De ce te trezești des la aceeași oră fixă noaptea. Ce vrea să îți transmită organismul, de fapt
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Când se dă drumul la aerul condiţionat în maşină pentru a o răcori repede şi pentru a consuma puţin carburant. Toţi şoferii greşesc
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coafeza care și-a părăsit soțul și cei 3 copii pentru un războinic Masai, după o vacanță în Kenya. Cum s-a terminat povestea
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Filmul fenomen care a cucerit topurile în doar câteva zile. O poveste fascinantă ce-ți taie răsuflarea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Destin frânt la doar 18 ani. Darius este tânărul care a murit pe loc, în Maramureș, după ce a intrat cu mașina în zidul unei case
Cancan.ro
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă
Playsport.ro
”O masă pe zi este suficientă la vârsta de 50 de ani”. Un specialist vorbește despre longevitate și nutriție la..,
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Cine sunt pensionarii care vor plăti contribuția la CASS: Legea ar putea fi aplicată începând din 2026
MediaFlux
Se dă amendă 2.000 de lei pentru mașinile parcate neregulamentar în București! Poliția a intrat pe fir și le ridică imediat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat