Nelu Tătaru a explicat că, în urma repornirii acestor sectoare, dar și odată cu începerea noului an școlar, se previzionează o creștere ușoară a numărului de noi cazuri, care poate să fie gestionată.
„În măsura în care avem o respectare a regulilor impuse pentru fiecare activitate care se reia, putem gestiona o creștere a numărului de cazuri, o creștere mică pe care o asumăm. Dacă nu se vor respecta aceste reguli, vom avea o creștere mare. În momentul în care valoarea săptămânală va arăta o creștere a acelui indice într-o localitatea, se va închide restaurantul”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a atras atenția și asupra persoanelor în vârstă care trebuie protejate, odată cu începerea anului școlar: „Vorbim de adaptarea la nivel local a scenariilor pe care le-am pus în transparență și sunt cunoscute de toate lumea. Fiecare școală în parte este evaluată încă de acum 2 săptămâni. Copiii, într-adevăr, pot transmite virusul, persoanele mai în vârstă pot face forme mai grave de boală. Încă de la începutul acestei pandemii, recomandarea a fost de a avea grijă ca acești bunici să nu fie afectați”.
Nelu Tătaru a tras și un semnal de alarmă, a avertizat că în cazul în care nu o să se respecte regulile, iar numărul de îmbolnăviri o să crească considerabil, o să fie nevoie de impunerea unor noi restricții locale.
„În decursul ultimelor trei săptămâni, avem o variație a numărului de cazuri între 700, când avem mai puține teste, până la 1500 de cazuri pe care le-am avut zilele trecute. Noi avem o evaluare care merge până în 1500 de cazuri, în condițiile în care se respectă regulile. În codițiile în care nu se respectă regulile, vom avea o creștere mai mare și vom fi nevoiți să reintervenim cu restricții în anumite zone. Aș merge pe o prognoză în care toată lumea respectă regulile, și atunci vom avea o creștere mică a numărului de cazuri, acceptabilă în situația în care o putem gestiona”, a declarat Nelu Tătaru.