Nelu Tătaru: „O eventuală relaxare ar putea apărea după 15-20 mai sau 1 iunie. Aceste relaxări se vor face progresiv”

Nelu Tătaru a declarat luni că trebuie păstrate măsurile de precauţie şi distanţa din cauza pandemiei de coronavirus. Ministrul Sănătăţii a explicat că a fost necesară închiderea cimitirelor pentru a fi păstrată distanţa socială şi că "mai avem încă vreo trei săptămâni de urcat", făcând referire la numărul cazurilor de coronavirus.
Romania TV
13 apr. 2020, 12:59
Nelu Tătaru:

„În acest moment ţinem foarte mult la restricţii fiindcă vin trei-patru săptămâni destul de grele. Vorbim poate de o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face progresiv doar separat pe fiecare localitate în parte şi se vor face în acelaşi timp şi cu nişte restricţii. Nu vom ieşi decât dacă vom avea o mască sau mănuşi. Adică trebuie să ne gândim că o relaxare pe care o facem va rămâne cu nişte precauţii”, a spus Tătaru.

Aflat la Galaţi, ministrul a anunţat că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii lucrează la o propunere cu privire la modul în care să fie desfăşurate înmormântările în timpul pandemiei de coronavirus.

„Am avut câteva greutăţi în care erau decedaţi rămaşi, pe care fie nu îi puteam ridica, ba nu era familia care să sigileze, ba nu erau cei de la DSP, ba cei de la pompele funebre refuzau să ridice. Avem în discuţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, conform News.ro.

De ce se închid cimitirele

Despre închiderea cimitirelor, Nelu Tătaru a explicat că această măsură este necesară deaorece „corespunde distanţării sociale”.

„Orice adunare, că este un cimitir, că este un stadion, că este o unitate alimentară, înseamnă o apropiere. Nu a interzis nimeni dintr-un anumit punct de vedere, că e cimitir sau altceva. A limitat acea apropiere. Avem un moment în care avem transmiteri, dacă avem transmiteri pe suprafeţe, dar avem şi transmiteri directe, avem transmiteri prin atingeri, am strănutat în mână, am strănutat în haina celui din faţă, o apropiere, o împingere nu înseamnă decât să luăm. Păstrăm precauţiile şi păstram distanţa, mai avem încă vreo trei săptămâni de urcat”, a menţionat Nelu Tătaru.

BILANŢ CORONAVIRUS ROMÂNIA. 333 noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore. Numărul total al infectaţilor a ajuns la 6.633

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH