Nelu Tătaru, despre valul de acuzaţii la adresa medicilor: „Mă uit cu durere cum din eroi am ajuns terorişti”

Fostul ministru al Sănătăţii şi actual preşedinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a mulţumit corpului medical pentru efortul făcut anul trecut în combaterea pandemiei de Covid-19.
George Russo
05 apr. 2021, 16:19
Nelu Tătaru, despre valul de acuzaţii la adresa medicilor:

Nelu Tătaru a făcut aluzie la nemulţumirile şi acuzaţiile apărute în ultimele luni în spaţiul public la adresa medicilor şi a declarat că se uită cu durere la transformarea pe care imaginea cadrelor medicale a suferit-o, devenind „din eroi, asasini”.

„Am putut trece peste un an foarte foarte greu. Astăzi mă uit oarecum cu durere, când văd că din eroi am ajuns asasini. Mă uit cu durere când ştiu că toţi, cu mâinile goale, fără echipamente, fără materiale sanitare, fără teste, doar cu perspectiva la orizont a unui vaccin, au fost acolo”, a spus Nelu Tătaru. Fostul ministru al Sănătăţii a recunoscut însă că sistemul medical are nevoie de „un declic”, iar implicarea politicului trebuie eliminată.

Nelu Tătaru: „Haideţi să nu lăsăm politicul să infiltreze, pentru a putea face un act medical de calitate”

„Haideţi să recunoaştem că sistemul medical românesc, că este minister, că este în subordinea autorităţii locale, beneficiază de consilii de administraţie mai puţin profesioniste, numite politic. La fel, nu mă feresc să repet, că 80% dintre manageri nu au ce căuta acolo. Haideţi să lăsam oamenii competenţi să conducă aceste unităţi medicale, haideţi să nu lăsăm politicul să infiltreze pe anumite interese, pe anumiţi oameni, pentru a putea face un act medical de calitate”, a completat preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, în cadrul unei conferinţe a Profit Health Forum, citat de Adevarul.

Citeşte şi: Alexandru Rafila contestă programul redus al magazinelor în week-end. „Nu am făcut nimic decât să mutăm aglomerația. Aplicăm metode în care nu logica e pe primul loc”

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Fructul bogat în potasiu și minerale care ajută la scăderea tensiunii. Se găsește în toate magazinele din România la un preț mic, dar puțini români știu ce beneficii are
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Pericol ascuns în bucătărie: acest aparat provoacă cele mai multe incendii vara. Nu-l lăsa în priză
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul reproș la adresa lui Nicușor Dan în coaliție. „În loc să-l desemneze pe Bolojan premier, a întărit PSD” SURSE
wowbiz.ro
Când intră prima tranșă de bani din 2025 pe cardul de alimente. Voucherele sociale au o valoare mai mică în acest an!
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Tichete pentru plata energiei. Ultimele detalii despre sprijinul oferit de stat
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Destin frânt la doar 18 ani. Darius este tânărul care a murit pe loc, în Maramureș, după ce a intrat cu mașina în zidul unei case
Cancan.ro
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă
Playsport.ro
Începând cu 20 iunie, UE forțează producătorii: telefonul tău trebuie să reziste la 800 de...
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Moment decisiv pentru România: Ilie Bolojan face pasul la guvernare
MediaFlux
Anunțul medicilor privind starea lui Ion Iliescu. Doctorii au confirmat cancerul...
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat