Nelu Tătaru a declarat în cadrul videoconferinţei Profit Health.forum -” Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?” că performanţa trebuie plătită în sistemul medical.
Fostul ministru al Sănătății a declarat că sistemul medical a încercat o criză reformă în 2010, aceasta având loc în contextul unei crize economice.
“Sistemul sanitar a încercat o reformă în 2010, se încerca o reformă a sistemului medical românesc în componenta vădită atunci a unei crize economice prin care trecea inclusiv ţara noastră. Cred că componenta medicală trebuie să fie adaptată necesităţilor, solicitărilor de asistenţă medicală din zona respectivă. Vorbeam de o finanţare.
Atât timp cât o să vorbim destul de greu şi pe la colţuri de asigurări complementare, de costuri suplimentare, de coplată, cred că ne va fi un pic cam greu ca pacientul să beneficieze sau să fie într-adevăr în centrul sistemului şi marja financiară, absolut necesară şi corectă apreciată să ajungă la acea asistenţă medicală pe care trebuie să o acordăm acelui pacient. La fel cum susţin cu tărie că performanţa trebuie să fie plătită în sistemul medical românesc, iar în acest moment că operezi 100 de pacienţi într-o lună sau operezi doi sau niciunul, salariul este acelaşi”, a spus fostul ministru, potrivit news.ro.
Citește și Rafila implică populația, farmaciile și medicii de familie în gestionarea pandemiei COVID