”Astăzi este prima zi cu zero cazuri începând de vara trecută”, a scris pe Twitter ministrul maltez al sănătăţii, Chris Fearne. ”Este crucial să ne păstrăm disciplina şi responsabilitatea”, a adăugat el. În cadrul relaxării graduale a restricţiilor impuse în urmă cu câteva luni, Malta a redeschis barurile, teatrele şi cinematografele, iar luni nu a fost raportat niciun caz nou de Covid în ţară.
Malta raportase zero noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore în data de 25 iulie 2020, dar ulterior numărul zilnic al infecţiilor a crescut treptat, ajungând la un vârf de 510 în luna martie, înainte de a se reduce din nou.
Citeşte şi Malta îi plătește pe turiștii care aleg să se cazeze în această vară la hotelurile de acolo
Insula mediteraneană conduce în campania de vaccinare din Uniunea Europeană, peste jumătate dintre adulţi fiind vaccinaţi cu două doze şi 75% cu cel puţin o doză. Anterior, pe 24 mai, Malta anunţa că şi-a vaccinat 70% din populaţia adultă cu cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, devenind prima ţară din UE care atinge aşa-numita imunitate colectivă.
Măsura purtării obligatorii a măştii în spaţiile deschise urmează să fie ridicată începând cu 1 iulie pentru persoanele vaccinate, cu condiţia ca numărul infectărilor să rămână scăzut. De asemenea, de la 1 iunie masca nu mai este obligatorie pe plaje. Restricţiile privind funcţionarea sălilor de fitness şi a bazinelor de înot au fost ridicate din 24 mai, iar restaurantele pot rămâne deschise până la miezul nopţii, potrivit Reuters.
Citeşte şi Eurostat. România, printre ţările UE cu cel mai mare declin al populaţiei