Niciun mort de Covid în Bulgaria, în ultimele 24 de ore. Bilanţ foarte scăzut şi la infectări, cel mai mic de peste un an

Bulgaria a înregistrat duminică prima zi fără niciun deces asociat COVID-19 după 28 septembrie 2020, în vreme ce numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a scăzut la 16.
Daniel Spătaru
28 iun. 2021, 14:50
Niciun mort de Covid în Bulgaria, în ultimele 24 de ore. Bilanţ foarte scăzut şi la infectări, cel mai mic de peste un an

Pe lângă faptul că nu a raportat niciun mort de Covid, coroborat cu numărul mic de infectări, 16, acesta este cel mai mic bilanţ pe o zi începând din 8 iunie anul trecut, indică datele postate pe site-ul oficial de informaţii cu privire la epidemie. Numărul total al infectărilor confirmate a ajuns la 421.531, din care 18.027 de decese.  Luni nu a fost raportat niciun mort de Covid, o premieră după 28 septembrie 2020.

Mai sunt spitalizaţi 1.560 de pacienţi cu COVID-19 – cel mai mic bilanţ de după 19 octombrie -, 197 dintre ei la terapie intensivă.

Până acum, în Bulgaria au fost administrate aproape 1,73 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, iar 786.336 de persoane au fost vaccinate cu schema completă, potrivit bnr.bg.

Citeşte şi Medicii din Bulgaria, printre principalii sceptici cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19. Doar 20% sunt vaccinaţi!

Şi Ucraina a raportat luni cel mai mic bilanţ zilnic al deceselor începând din 19 iulie, 9 în ultimele 24 de ore, interval în care au fost raportate 285 de cazuri noi de infectare, conform datelor comunicate de Ministerul Sănătăţii, preluate de Reuters.

Bilanţul infectărilor a ajuns astfel la 2,23 milioane, iar cel al deceselor, la 52.295. Ucraina a înregistrat în ultimul timp o scădere puternică a numărului de contagieri, iar la începutul acestei luni a ridicat multe restricţii pe plan intern, menţinându-le însă pe altele până la 31 august.

Condiţiile de călătorie au fost relaxate pentru majoritatea destinaţiilor, dar controalele la frontiere au fost înăsprite, iar vizitatorii din ţări afectate de varianta Delta a coronavirusului sunt obligaţi să facă un test antigenic.

Citeşte şi Rezervările în Bulgaria s-au triplat de când au fost eliminate toate restricţiile. Cu ce oferte vor să îi atragă pe români

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Lidl aduce în magazine, de luni, 24 februarie 2025, produsele care multora le aduc aminte de gustul copilăriei. Se vor da repede
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Înşelăciunea Kaufland face ravagii printre clienţi. Mesajul care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cumpărători, ce date se cer
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Taloanele de pensii trec prin schimbări radicale. Câți români vor avea acces
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CDU/CSU pe primul loc în exit-pollurile alegerilor anticipate din Germania
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!