„Din punct de vedere uman, am răspuns la o provocare în timp ce eram huiduit. Una dintre persoane mă huiduia şi lovea cu mai mare violenţă; am admonestat-o. Oricum, nu am avut niciun fel de atitudine imorală, asta din punct de vedere uman. Din punct de vedere politic, am avut slăbiciunea să răspund la o provocare a adversarilor şi aici a fost o greşeală, o slăbiciune umană, care pentru un om politic nu este admisă, şi ca atare am fost sancţionat pentru că am călcat cumva linia trasată de partid în relaţia cu terţi”, a declarat, telefonic, pentru News.ro, Nicolae Bacalbaşa.
Întrebat dacă îi pare rău pentru cele întâmplate, Bacalbaşa a răspuns: „Îmi pare rău că am răspuns la provocări. Acum îmi pare bine pe de altă parte că deşi am făcut un puseu de hipertensiune în momentul acela, nu am căzut pe jos, nu am ologit, nu am făcut hemoragie cerebrală. Deci din punctul meu de vedere, pentru mine biologic, acea provocare s-a terminat bine. Din punct de vedere politic, a fost un deznodământ neplăcut şi care a lovit indirect şi interesele partidului meu care m-a sancţionat”, a mai spus deputatul.
El a precizat că timp de şase luni cât va fi suspendat îşi va desfăşura activitatea parlamentară, iar ulterior va reveni în PSD.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, miercuri, suspendarea din partid a deputatului Nicolae Bacalbaşa, pentru şase luni, din cauza comportamentului din plenul Parlamentului de marţi, au declarat surse din partid.
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a lansat marţi, în cadrul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe tema comisiei de anchetă a prezidenţialelor din 2009, un atac dur la adresa opoziţiei, el spunând despre o colegă parlamentar căreia nu i-a rostit numele că face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene. În semn de protest faţă de declaraţia acestuia, parlamentarii USR au părăsit şedinţa de plen.
PSD nu tolerează un comportament obscen, iar deputatul Nicolae Bacalbașa are timp să se gândească în următoarele șase luni dacă poate continua ca membru de partid, a declarat miercuri liderul social-democraților, Liviu Dragnea.
El a anunțat că Bacalbașa a fost suspendat șase luni din PSD, prin decizia Comitetului Executiv Național al formațiunii, și că această măsură ar putea fi urmată de „o alta”.
„Asta nu înseamnă că noi nu permitem colegilor noștri să intre în dezbateri, să critice sau să răspundă la atacuri care de multe ori ies din zona civilizației. Dar este problema celorlalte partide. Nu putem fi de acord cu tipul de intervenție de la tribuna Parlamentului, intervenție publică, într-un mod necivilizat și de multe ori obscen. PSD-ul este un partid civilizat. În tot anul 2016, în cele două campanii, locală și parlamentară, eu am cerut colegilor mei și au acționat în acest fel, dar n-a fost doar pentru perioada de campanie, ci asta este atitudinea partidului — nu acceptăm ca și partid astfel de atitudini necivilizate, gesturi obscene, cuvinte care nu pot caracteriza un partid ca PSD. Sper ca domnul Bacalbașa să înțeleagă în această perioadă de șase luni că nu poate continua așa ca și membru de partid și parlamentar propus și susținut de PSD în Parlamentul României. Dacă, după această perioadă, nu va înțelege că trebuie să intre în modul în care comunică PSD-ul, atunci o să adoptăm altă măsură”, a afirmat Dragnea, la finalul Comitetului Executiv Național al PSD.