Nicolae Ciucă, detalii despre vizita efectuată în Ucraina, în plin război. „A fost o vizită cât se poate de importantă. Situaţia va evolua şi e nevoie în continuare de sprijin”

Premierul Nicolae Ciucă face declaraţii, miercuri seara, la o zi după vizita efectuată în Ucraina, alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Filip Stan
27 apr. 2022, 21:12
Nicolae Ciucă, detalii despre vizita efectuată în Ucraina, în plin război.

Nicolae Ciucă a dat detalii despre deplasarea efectuată în Ucraina, cu o zi înainte de data iniţial planificată, din raţiuni de securitate.

„Nu are rost să discutăm condiţiile de securitate, pentru că ele s-au văzut cât se poate de clar din ceea ce a reuşit mass-media să prezinte de la faţa locului. Pregătirea unei astfel de vizite presupune de la sine măsuri prin care trebuie corelate cel puţin două aspecte; cele de protecţie a celor care merg în ţara vecină, în Ucraina, şi, pe de altă parte, cu corelarea programului liderilor ucraineni. Trebuie să înţelegem că principala preocupare şi focalizare este pe ceea ce trebuie să gestioneze astfel încât să facă faţă ororilor acestui război ilegal, neprovocat şi nejustificat pe care forţele armate ruse îl duc în ţara vecină, în Ucraina.

Elementele de detaliu din culise nu pot fi descrise pentru că este suficient să precizăm că o astfel de vizită se pregăteşte pe baza relaţiilor diplomatice de la nivelul Ministerelor de Afaceri Externe şi desigur structurile de securitate implicate în tot ceea ce înseamnă planificarea şi fazarea activităţilor pe timpul vizitei”; a declarat premierul Nicolae Ciucă, la TVR.

Nicolae Ciucă, despre vizita în Ucraina: „Am ajuns cu trenul”

„Am ajuns cu trenul în gara din Kiev. A fost o călătorie lungă. Este cât se poate de normal să înţelegem durata şi practic toate procedurile care se derulează atât pentru transport, cât şi ulterior pe timpul desfăşurării vizitei.

A fost o vizită cât se poate de importantă atât pentru preşedintele Zelenski, pentru omologul meu, premerul Șmîhal şi pentru preşedintele Radei Supreme, cât şi pentru noi pentru că am avut posibilitatea să exprimăm solidaritatea şi sprijinul pe care ţara noastră îl acordă atât poporului ucrainean, cât şi Guvernului”; a mai precizat generalul Nicolae Ciucă.

„Se deschide o perspectivă prin care aceste relaţii bilaterale, în special, în urma vizitei le pot caracteriza ca fiind cât se poate de bune şi pe un trend ascendent, având în vedere că situaţia va evolua şi este nevoie în continuare de sprijin”, a adăugat şeful Executivului.

Nicolae Ciucă, despre implicarea României în reconstrucţia Ucrainei după război

„Am discutat cu premierul şi preşedintele (Zelinski) ca România să fie parte a efortului de reconstrucţie. Am fost în cele două localităţi – Irpin şi Borodianka – şi am putut să văd la faţa locului tot ceea ce poate să constituie dezastrul rămas în urma loviturilor şi în urma atacurilor pe care forţele armate ruse le-au executat în zonele rezidenţiale fără să ţină cont de absolut deloc de faptul că în acele blocuri locuiesc persoane”, a povestit premierul Nicolae Ciucă.

„Imaginile sunt cât se poate de relevante şi reflectă ceea ce s-a întâmplat la faţa locului. Văzându-le în realitate, dincolo de emoţie, partea personală, partea umană este absolut devastatoare pentru că stând în faţa acestor clădiri distruge, văzând şcolile şi spitalele distruse, poţi să realizezi că nimic din ceea ce presupune a se respecta în legile şi principiile armate prin care zonele cu civili, clădirile, să fie cu adevărat protejate”, a mărturisit şeful Executivului.

Premierul a menţionat că principala preocupare a autorităţilor ucrainene este refacerea serviciilor de utilităţi distruse din cauza războiului.

„Ceea ce nu se vede constă tocmai în aceste elemente. Sunt foarte preocupaţi de refacerea serviciilor de energie electrică, serviciilor sanitare, pentru asigurarea de apă potabilă. Sunt chestiuni pe care văzându-le la faţa locului, cât de devastate sunt localităţile, văzând faţa devastată a oamenilor, (…) am discutat şi posibilitatea ca în momentul în care situaţia o va permite, companii din România să poată să participe la întreg procesul de reconstrucţie.

Nu am avut detalii pe care să discutăm pentru că nici Guvernul ucrainean nu le are, urmând ca la nivelul tehnicienilor să se pună la dispoziţie un plan, un plan care să fie agreat de comunitatea internaţională”, a menţionat premierul.

Şeful Executivului a dat de înţeles că „România are capacitatea să asigure aceste ajutor”.

„Am generat o încredere pentru că am demonstrat acest lucru prin măsurile pe care le-am luat până acum”, a explicat el.

Nicolae Ciucă condamnă Rusia pentru atacarea zonelor civile în Ucraina. „Este absolut inadmisibil şi incredibil! România condamnă aceste atrocităţi, aceste crime de război”

„Cariera mea este de militar şi am mai fost în astfel de zone de conflict, am mai văzut astfel de imagini, dar niciodată atât de zguduitoare. Pentru mine, orice minimă înţelegere faţă de această manifestare este imposibilă. De-a lungul carierei am fost învăţaţi să facem ceea ce ţinte de profesia noastră pentru a ne apăra ţara şi atunci când a fost să ne îndeplinim misiunile, principala noastră provocare a fost să evităm şi să reducem la minimum pierderile colaterale, să protejăm vieţile civililor, să protejăm obiectivele care fac parte din patrimoniu, care fac parte din asigurarea serviciilor medicale şi de învăţământ. Este absolut inadmisibil şi incredibil!

Am susţinut la întâlnirile pe care le-am avut cu premierul şi cu preşedintele poziţia României de a condamna aceste atrocităţi, aceste crime de război”, a punctat Nicolae Ciucă, potrivit sursei citate.

Nicolae Ciucă: „Aceste crime nu trebuie să rămână nepedepsite”

„Au fost alocate fonduri pentru a susţine demersurile şi investigaţiile derulate prin Curtea Penală Internaţională. De asemenea, am discutat posibilitatea ca experţi români să poată să participe la cerere, la derularea investigaţiilor în teren.

Aceste crime nu trebuie să rămână nepedepsite”, a explicat şeful Executivului.

Nicolae Ciucă a discutat cu Volodimir Zelenski despre sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni

„România a dat dovadă că este un foarte bun vecin, când spun România nu mă refer doar la Guvernul României şi la instituţiile statului. Mă refer la ceea ce se însemnă societatea română, solidaritate şi empatia pe care le-au arătat-o cetăţenii români de la începutul acestui război.

Preşedintele Zelenski şi premierul ştiu foarte bine ceea ce a făcut România în acest sens. Ştiu foarte bine măsurile pe care le-a luat România astfel încât peste 860.000 de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în ţara noastră să beneficieze de sprijin, pentru cei care au dorit să părăsească ţara şi să tranzitez în condiţii cât mai facile.

Pentru cei care au rămas în ţară, ştiu că la nivelul Guvernului au fost luate măsuri ca cetăţenii ucraineni să beneficieze de servicii medicale, de sistemul educaţional românesc, să beneficieze chiar de posibilitatea de a se angaja pe piaţa forţei de muncă din România, lucrul acesta s-a întâmplat.

Există cifre prin care putem să exemplificăm măsurile luate. Copiii ucraineni beneficiază de posibilitatea de a învăţa în şcolile cu limbă ucraineană din România”, a mai spus Nicolae Ciucă.

„Este vorba despre posibilitatea de a face şcoală, de a face cursuri. Aceste condiţii sunt asigurate în perioada în care ei vor rămâne pe teritoriul României”, a adăugat el.

Citeşte şi: Florin Cîțu, primele declarații după întâlnirea cu Zelenski în Kiev: „O onoare să mă aflu în Ucraina. Vizita a avut ca subiecte principale atrocitățile comise de forțele armate ruse”

Şeful Executivului a punctat că în prezent România oferă doar sprijin umanitar Ucrainei, însă este luat în calcul inclusiv transferul de echipamente militare.

„România, după cum ştiţi, am avut o decizie prin care am asigurat transferul de echipament de protecţie şi muniţie. În continuare analizăm solicitările pe care guvernul ucrainean le va înainta şi în funcţie de aceasta vom lua o decizie”, spune Nicolae Ciucă, întrebat dacă a discutat şi despre livrarea de arme în Ucraina.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă: România analizează cererea de armament din partea Ucrainei

 

 

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Capital.ro
Călin Georgescu NU va fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Limitele în care ar putea fi indexate pensiile. Ultimele calcule
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Limită la bancomat. Anunț pentru românii care retrag bani cash de la ATM. Se aplică în toată țara
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București