Nicolae Ciucă, dezamăgit de discuția telefonică cu Traian Băsescu: „Mi-a zis că nu mă votează”

Nicolae Ciucă a dezvăluit, recent, că a avut o discuție cu fostul președinte al României, Traian Băsescu. Fostul șef de stat i-a precizat că nu îl va vota la alegerile prezidențiale din acest an, deși la televizor avusese o intervenție în care părea că îl va susține.
Mircea Filipescu
19 nov. 2024, 17:18
Nicolae Ciucă, dezamăgit de discuția telefonică cu Traian Băsescu:

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a dezvăluit că a discutat la telefon cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, însă nu în actuala campanie electorală. Președintele Senatului a deăvluit că discuția lor a fost una simplă, în care i-a mulțumit fostului șef de stat pentru că și-a declarat, în trecut, susținerea pentru el.

Nicolae Ciucă a vorbit la telefon cu Traian Băsescu

„Ne-am mai întâlnit la diferite ocazii şi a ieşit (la televizor), acum nu ştiu câte luni, şi a spus că mă susţine. L-am sunat şi i-am mulţumit, atâta tot. A fost o discuţie… la telefon. A ieşit dânsul, într-o seară, la televizor şi mi s-a părut normal să-l sun să-i mulţumesc. Oricum, mi-a zis că nu mă votează”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

Citește și : Traian Băsescu anticipează deznodământul alegerilor: „Duminică noaptea, generalul Ciucă e istorie. Bolojan-Ciolacu fac jocurile pentru dulcea alianță PSD-PNL”

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale din acest an a mai vorbit despre retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru fotoliul de la Cotroceni în favoarea candidatei USR, Elena Lasconi. Nicolae Ciucă a susținut că retragerea sa nu poate avea vreun efect pozitiv pentru candidata la alegerile prezidențiale, deoarece Alianța Dreapta Unită a obținut numai 8% la alegerile locale din iunie.

„În primul rând, Ludovic Orban a rămas pe buletinul de vot. Ludovic Orban a constituit, împreună cu USR şi PMP, ADU la alegerile locale. Ca atare, atunci a obţinut 8%, calculaţi dumneavoastră cât pot să obţină. (…) Nu are niciun fel de efect pozitiv pentru USR”, a mai precizat Nicolae Ciucă.

Citește și : Dan Diaconescu, propunere – bombă înainte de alegeri: „Să se schimbe Constituția, Iohannis mai merită un mandat”

Traian Băsescu vorbea, în septembrie, despre faptul că Nicolae Ciucă este „cel mai echipat pentru funcție”, dintre candidații care își anunțaseră, la acel moment, intenția de a candida la alegerile prezidențiale.

„Dacă ar fi să aleg dintre toți aceștia, este clar că cel mai potrivit pentru funcția de președinte este Ciucă. Din punct de vedere al experienței în probleme de securitate, al școlilor pe care le-a absolvit, precum și al experienței de viață, el este clar cel mai bun“, a spus Băsescu în septembrie într-o intervenție la Realitatea PLUS.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte