Nicolae Ciucă mulţumeşte Germaniei şi Franţei pentru sprijinul arătat României pentru aderarea la Schengen: „Se pare că ele sunt suporterii noştri în acest parcurs”

Premierul Nicolae Ciucă a mulţumit luni Franţei şi Germaniei pentru susţinerea acordată în vederea aderării la Spaţiul Schengen, menţionând că "se pare că cele două ţări sunt suporterii" României în acest parcurs.
Filip Stan
05 sept. 2022, 19:00
Nicolae Ciucă mulţumeşte Germaniei şi Franţei pentru sprijinul arătat României pentru aderarea la Schengen:

Precizările premierului Ciucă au fost făcute în cadrul evenimentului Grand Matinal Digital, organizat de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România. La evenimentul de la Palatul Victoria au luat cuvântul şi preşedinte CCIFER, Francois Coste, precum şi ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer.

„Aţi vorbit despre tot ceea ce a însemnat efectele pozitive ale mandatului Franţei la preşedinţia UE; de asemenea, vizita preşedintelui Macron în România – sunt momente pe care le scot de fiecare dată în evidenţă şi folosesc această oportunitate pentru a mulţumi Franţei pentru tot ceea ce a făcut, astfel încât România să se simtă cât mai aproape de acest deziderat naţional, ca în final să reuşim să fim consideraţi membri de drept al Spaţiului Schengen. Am mulţumit Germaniei, am mulţumit Franţei. O mai facem o dată şi se pare că cele două ţări sunt suporterii noştri în acest parcurs. Este un obiectiv de ţară şi avem nevoie să lucrăm până la final la îndeplinirea lui”, a spus Ciucă.

Nicolae Ciucă s-a arătat încrezător că după aderarea la Spaţiul Schengen România va deveni şi membru OCDE.

„Totodată, cred că este important să aducem în discuţie şi primirea foii de parcurs pentru a deveni membru al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, foaie de parcurs care s-a semnat la Paris şi prin ambasada noastră de la Paris am reuşit să ne coordonăm foarte bine cu OCDE şi în felul acesta să ne asigurăm că vom avea un parcurs cât se poate de bine coordonat şi să ne bucurăm, după ce reuşim să intrăm în Spaţiul Schengen, şi de accederea cu drepturi depline în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică”, a spus premierul.

Citeşte şi: Rareș Bogdan sare la scandal, pe tema pensiilor: „Câciu negociază mai prost decât Cîțu. Ne împrumutăm cu dobândă de 9%!”

La rândul său, Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan scrie luni pe Facebook că vicepremierul ceh Vit Rakušan, totodată ministru de Interne, a afirmat în Comisia LIBE (Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri Interne) a Parlamentului European că una dintre ambiţiile Preşedinţiei cehe a UE este urgentarea procedurilor privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen.

”România, Croaţia şi Bulgaria – cât mai repede în Schengen, doreşte Presedinţia cehă a Consiliului UE. Vicepremierul ceh Vit Rakušan, totodată ministru de Interne, a afirmat acum câteva minute în Comisia LIBE (Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri Interne) a Parlamentului European că una dintre ambiţiile Preşedinţiei cehe a UE este urgentarea procedurilor privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei.

Mulţumim, aşteptăm lucruri concrete! Românii au cheltuit enorm pentru securizarea frontierelor, îndeplinesc criteriile tehnice din 2011, deci a-i tine la uşă e nedrept, ca să nu mai spun că e imoral. Ungaria, cel mai eurosceptic stat membru, ca sa fiu elegant, e in Schengen, iar România, cel mai eurooptimist, nu e. Dacă asta e normal”, a scris europarlamentarul liberal.

Citeşte şi: VIDEO: Scandal într-un mare oraș al României, condus de USR. Primarul, la un pas de bătaie. Amenințări în Consiliul Local

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Statul face reguli și la tine în mașină. Codul Rutier 2025 prevede sancțiuni uriașe
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul