Nicolăescu: Procesul de evaluare a listei de medicamente compensate a fost încheiat în toamna anului 2013

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a declarat miercuri că procesul de evaluare a noii liste de medicamente compensate a fost încheiat în toamna anului 2013, menţionând că, potrivit înţelegerii cu FMI, era nevoie şi de acordul finanţatorilor internaţionali asupra impactului bugetar pentru ca lista să poată fi transmisă spre avizare.
Filip Stan
26 mart. 2014, 17:44
Nicolăescu: Procesul de evaluare a listei de medicamente compensate a fost încheiat în toamna anului 2013

Declaraţia deputatului liberal Eugen Nicolăescu este o reacţie la afirmaţiile premierului Victor Ponta privind faptul că lista de medicamente compensate nu s-a realizat timp de un an.

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, Nicolăescu a arătat că acordul s-a primit la sfârşitul lunii ianuarie 2014, după încheierea ultimei misiuni a FMI, BM şi CE, cu unele recomandări care au fost avute în vedere şi până la 13 februarie s-au îndeplinit.

Nicolăescu mai precizează că acordul politic al USL asupra promovării şi introducerii listei noi de medicamente compensate a fost obţinut abia în 23 ianuarie, când a fost şi prezentat public de Victor Ponta, precizând că „afirmaţia premierului potrivit căreia lista nu a fost realizată este un neadevăr”.

De asemenea, noua listă a fost propusă spre avizare celorlalte ministere începând cu data de 14 februarie conform informaţiilor de pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Citeşte şi Liberalii cer ca noua listă de medicamente compensate să fie introdusă de la 1 aprilie

Tocmai pentru că toate procedurile erau îndeplinite, atât din punct de vedere profesional şi tehnic, cât şi politic, am sesizat necesitatea adoptării actului normativ până la 15 martie când era finalizată şi perioada de transparenţă decizională. Din cauza faptului că se încheie luna martie şi deci lista nu mai poate fi aplicată cu data de 1 aprilie, PNL a luat decizia politică să depună o moţiune simplă care să urmărească grăbirea adoptării actului normativ necesar introducerii noii liste de medicamente compensate”, susţine vicepreşedintele PNL.

Premierul Victor Ponta i-a cerut miercuri ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, să elaboreze cât mai rapid lista de medicamente compensate, sugerându-i să fie o listă în beneficiul celor care au nevoie, al bolnavilor, şi nu al firmelor de medicamente.

„Domnul ministru Bănicioiu, să faceţi ce zice popa, nu ce face popa, în cazul de faţă predecesorul dumneavoastră în Guvern, care de un an de zile ne-a tot zis că face lista de medicamente compensate şi a plecat din funcţie şi tot nu ne-a lăsat nicio listă. Vă rog să faceţi cât mai repede, vă rog ca această listă să fie pentru bolnavi, nu pentru firmele de medicamente. Şi să aveţi grijă ca atunci când o faceţi, v-am zis, să încercaţi să sprijiniţi cât mai mult pe cei care au nevoie. Firmele de medicamente sunt în regulă, sunt firme importante, le sprijinim, dar lista de medicamente o facem pentru bolnavi, şi nu pentru firme”, a declarat premierul.

Citeşte şi Ponta: Lista de medicamente compensate trebuie făcută cât mai rapid şi în beneficiul bolnavilor

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De la ce tensiune în sus poți face AVC. Află valorile normale, dar și cele care te trimit de urgență la medic
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul