Nicolai: Năstase nu a fost condamnat pentru o „găinărie”, ci pentru o faptă din Codul Penal

Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, a declarat, vineri, că fostul premier Adrian Năstase nu a fost condamnat pentru o "găinărie", după cum a susţinut şeful statului, ci pentru o infracţiune din Codul Penal, susţinând că Traian Băsescu se preocupă prea mult de justiţie.
Romania TV
15 feb. 2013, 13:02
Nicolai: Năstase nu a fost condamnat pentru o

Nicolai a fost întrebată cum apreciază afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la faptul că fostul premier Adrian Năstase a fost închis pentru „o găinărie”.

„Nouă ne cere Bruxelles –ul, şi preşedintele cântă în acest cor al Bruxelles-ului, pentru a nu mai face judecăți de valoare cu privire la deciziile instanţelor judecătoreşti. Până una alta, o instanță, Curtea Supremă, în această țară a considerat că Adrian Năstase a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de legea penală, noțiunea de «găinărie» nu face parte din Codul Penal. Avem infracţiuni cu un grad mai mare sau mai mic de impact social şi cred că lucrul acesta denotă faptul că preşedintele este foarte preocupat de justiție, ceea ce nu ar trebui să fie un şef de stat cel puțin într-o ţară modernă şi civilazată”, a susţinut Nicolai.

Preşedintele Traian Băsescu declarat, joi, că regretă ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase, pentru ce a reprezentat acesta pentru ţară, precizând că fostul premier a fost condamnat „pentru o găinărie”, dar acesta are şanse să revină în politică şi să fie important, problema fiind dacă îl vrea PSD.

El a spus că nu vrea să fie acuzat de fariseism, dar îi pare rău pentru ce a păţit Adrian Năstase.

„Îmi pare rău pentru ce a păţit Năstase. Nu că nu merita, ci pentru ce a fost pentru România”, a spus Băsescu.

El a adăugat că Năstase a fost premierul care a finalizat negocieri importante cu structuri din care România face acum parte.

De asemenea, Băsescu a spus că Năstase a „ţinut” Guvernul cu o mână puternică.

Potrivit lui Băsescu, Năstase a fost condamnat pentru „o găinărie”.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
I se spune aurul negru. Fructul delicios care a ajuns să fie la mare căutare în România, însă acum se găsește cu greu
Capital.ro
Ungurii au luat fața României. Ungaria e deja la ani lumină: Știu că voi deranja multe persoane
Playtech.ro
Cine sunt românii care vor avea pensia mărită cu 700 de lei. Ce se întâmplă până pe 15 august
DailyBusiness
Anunț de ultimă oră pentru românii care au un împrumut la bancă
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Capcană uriașă pentru șoferi. Toți sunt vizați. Informațiile au venit chiar acum
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit sfârșitul în apele Siretului, după ce a plecat la scăldat cu prietenii
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Osteotomia tibială proximală, soluție pentru amânarea protezării genunchiului
MediaFlux
SE DAU 15.000 de lei de FAMILIE! PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume la postarea lui Iohannis despre reușita lui Popovici!