Nicolicea: Activitatea în Comisia juridică va fi reorganizată în trei subcomisii. O să fim mai eficienţi

Activitatea Comisiei juridice a Camerei Deputaților va fi reorganizată, proiectele de lege urmând să fie discutate în trei subcomisii, a anunțat miercuri președintele comisiei, Eugen Nicolicea.
Iulian Tudor
11 ian. 2017, 12:14
Nicolicea: Activitatea în Comisia juridică va fi reorganizată în trei subcomisii. O să fim mai eficienţi

Eugen Nicolicea a precizat că nu vor fi acceptate proiecte pe ordinea de zi fără respectarea termenelor.

Vom face o reorganizare cu trei subcomisii, câte un vicepreședinte conduce o subcomisie, câte un deputat va fi raportor la fiecare lege. Se lucrează pe subcomisii și după aceea se dă un vot în plenul reunit al comisiei. Prin asta o să fim mai eficienți. De asemenea, nu o să mai admitem introduceri pe ordinea de zi, decât cu mari excepții, dacă nu respectăm termenele regulamentare. În plus de asta, evident, dacă avem raportori la o anumită lege, nimeni nu mai poate să spună că nu știe despre ce este vorba. Deci respectăm regulamentul cu organizarea noastră în așa fel încât toată lumea să se încadreze, să știe despre ce este vorba și să fim și eficienți în sensul de rapiditate”, a precizat Nicolicea, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, în cadrul subcomisiilor, ședințele vor fi organizate de vicepreședinți, dar aceștia nu vor vorbi despre proiectele de lege, ci deputații care sunt raportori.

„Vicepreședintele conduce ședința și are grijă să respecte procedurile, dar despre o anumită lege vorbește deputatul-raportor, nu vicepreședintele. Deci, cam cum este judecătorul în Statele Unite: el nu dă verdicte, dă juriul, dar el se obligă să respecte regulile, cam asta face vicepreședintele”, a explicat Nicolicea.

Potrivit acestuia, divergențele la proiectele de lege vor fi discutate în plenul comisiei.

Repartizarea deputaților pe cele trei subcomisii urmează să se facă săptămâna viitoare, a informat el.

„Cred că este mulțumitoare această organizare. V-am spus că nu mai acceptăm încălcarea de termene, deci toți colegii trebuie să primească materialele cu 24 de ore înainte, ce nu se încadrează în termenul ăsta, se va discuta săptămâna viitoare că nu crapă nimeni dacă respectăm termenele. Mici excepții se pot face în situații extraordinare. În rest, nu e nimic urgent să nu aștepte patru zile, termenele de raport fiind mult mai largi”, a afirmat Eugen Nicolicea.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Locul de legendă din România care a fost distrus din temelii și restaurat. Are un potențial turistic uriaș și policandru superb
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Cum să scoți cheia dacă ți se blochează în ușă. Sfaturi practice
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Tribunalul Alba decide decontarea unui tratament de 100.000 de euro pentru o femeie cu hepatită și ciroză
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară