Nicolicea: Suspendarea preşedintelui este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere

Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat miercuri că suspendarea şefului statului este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere.
Romania TV
13 iun. 2018, 14:18
Nicolicea: Suspendarea preşedintelui este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere

„Aceasta este o ipoteză şi nu o decizie a PSD (suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis – n.r.). Domnul Dragnea a vorbit şi a precizat în mod expres că nu discută despre suspendare, nu de altceva dar să nu îşi găsească vorbele răstălmăcite. După ce se încalcă Constituţia şi este o încălcare gravă a Constituţiei, orice măsură constituţională se poate aplica şi acest lucru, practic, se poate aplica începând de la data publicării, când trebuia să fie pusă în acord (decizia CCR cu privire la şefa DNA – n.r.). La nivel teoretic, mă întrebaţi cum se face o suspendare. Evident că Parlamentul iniţiază o demitere, toată lumea confundă demiterea cu suspendarea. În cadrul demiterii, după ce se aprobă hotărârea respectivă, preşedintele este suspendat, se cere avizul Curţii Constituţionale care este opţional, după care se ajunge, evident, la referendum care se face în 30 de zile de la data votului în Parlament. Prin urmare, să înţeleagă toată lumea, suspendarea este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere. Demiterea se face prin referendum şi asta o stabileşte poporul”, a spus Nicolicea, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis poate fi doar suspendat fără să se ajungă la demitere în cazul în care nu respectă decizia CCR cu privire la revocarea şefei DNA într-un timp rezonabil, aşa cum au afirmat unii dintre liderii PSD.

Nicolicea a adăugat că suspendarea durează maximum 30 de zile până se face referendumul, plus cât durează validarea lui.

„Dacă demiterea este aprobată de către popor suspendarea încetează pentru că a fost demis, dacă poporul nu acceptă demiterea suspendarea încetează pentru că preşedintele se întoarce la Cotroceni. (…) Atâta vreme cât există hotărârea Parlamentului care a pornit această etapă de demitere este evident că referendumul se face în maxim 30 de zile, dar orice act poate să fie şi anulat de către cel care l-a iniţiat. Dacă este o hotărâre a Parlamentului prin care s-a ajuns la pornirea procedurii de demitere, această hotărâre poate să fie anulată de Parlament. În acest caz, nu se mai face niciun referendum”, a menţionat el, conform Agerpres.

Întrebat dacă Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare dacă nu pune în aplicare decizia CCR, Nicolicea a spus: „Sub nicio formă”. „Înalta trădare este definită ca trădarea comisă de preşedinte şi de membrii CSAT. Prostii de genul ăsta nu poate să spună decât Orban”, a arătat acesta.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre