Scandal în faţa instanţei la procesul lui Nicuşor Constantinescu

Nicuşor Constantinescu a fost adus, vineri, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Contanţa. "Mă simt oribil, ca într-un sicriu", a strigat Nicuşor Constantinescu, la intrarea în sediul Curţii de Apel. Fostul şef al Consiliului Judeţean Constanţa a făcut circ şi în sală, în faţa judecătorilor. 
Filip Stan
05 dec. 2014, 09:50
Scandal în faţa instanţei la procesul lui Nicuşor Constantinescu

Curtea de Apel Constanţa a rămas în pronunţare după ce, vineri, s-a judecat cererea preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar, în dosarul Centrul Militar Zonal Constanţa. În sala de judecată s-au aflat membri ai familiei lui Nicuşor Constantinescu, dar şi colegi de serviciu de la Consiliul Judeţean.

La intrarea în sediul Curţii de Apel, Constantinescu a spus: „Mă simt oribil, ca într-un sicriu”. În sala de judecată, Nicuşor Constantinescu a refuzat, iniţial, să i se scoată cătuşele de la mâini. „Dacă tot mă chinuiţi, să o faceţi până la capăt! 
Lăsaţi-mi cătuşele la mâini! Nu îmi scoateţi cătuşele!”, a ţipat Nicuşor Constantinescu. Judecătorul a cerut apoi să i se scoată, conform procedurilor legale.

Avocatul inculpatului, Marius Mocanu, a depus în faţa instanţei decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti prin care clientul său a fost eliberat din arest preventiv în celălalt dosar, care se judecă la Bucureşti, precum şi acte medicale din care reiese că acestuia trebuie să i se facă radioterapie.

Nicuşor Constantinescu a contestat la Curtea de Apel Constanţa decizia magistraţilor Tribunalului Constanţa, din 2 decembrie, de respingere a solicitării privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa a rămas în spatele gratiilor după ce, la sfârşitul lunii trecute, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia acestuia faţă de măsura arestării preventive într-o altă cauză şi a dispus cercetarea sub control judiciar.

Pe 7 noiembrie, magistraţii Tribunalului Constanţa au confirmat un al doilea mandat de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, la o zi după ce judecătorii Tribunalului Bucureşti au confirmat arestarea preventivă a acestuia într-un alt dosar.

La Constanţa, Constantinescu este cercetat pentru abuz în serviciu sub formă continuată într-un dosar privind Centrul Militar Zonal.

La Bucureşti, acesta este cercetat în trei dosare, în unul dintre ele fiind trimis în judecată pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite.

Nicuşor Constantinescu: Abuzul în serviciu, fapta prezumtivă de care sunt acuzat, nu înseamnă corupţie

Nicuşor Constantinescu a venit pe 6 noiembrie la Bucureşti, din Turcia, după ce fusese reţinut de Poliţia din Istanbul.

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa s-a aflat pentru mai mult timp în SUA, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale. Pe numele său au fost emise două mandate de arestare preventivă de către instanţele din România, deoarece nu s-a mai întors în ţară la data stabilită de procurorii DNA. 

Mandatul de arestare pentru Nicuşor Constantinescu, menţinut în dosarul Centrului Militar Zonal

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a succesiunii
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai