Nicuşor Dan cere intervenţia urgentă a Parchetului în cazul grevei STB. Reacţia sindicaliştilor: „Nu a stat cu noi nici măcar un minut”

Primarul general Nicuşor Dan a cerut vineri procurorilor să urgentez măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva STB.
Filip Stan
21 ian. 2022, 19:54
Nicuşor Dan cere intervenţia urgentă a Parchetului în cazul grevei STB. Reacţia sindicaliştilor:

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei, Nicuşor Dan a precizat că a existat, vineri după amiază, „o încercare” de dialog între conducerea Societăţii de Transport Bucureşti şi sindicatul reprezentativ.

Edilul Capitalei a spus că sindicaliştii nu prezintă „revendicările reale” enunţate anterior de către angajaţi, precum necesitatea pieselor de schimb, mentenanţa vehiculelor, confortul şoferilor şi vatmanilor la capăt de linii, conform Agerpres.

Citeşte şi: Greva angajaţilor STB, ilegală. Tribunalul Bucureşti cere reluarea imediată a activităţii

De asemenea, Nicuşor Dan a reiterat solicitarea adresată PSD de a anunţa dacă sprijină „o grevă ilegală” sau dacă se delimitează de liderul sindical Vasile Petrariu, care a obţinut un mandat de consilier municipal pe listele Partidului Social Democrat.

Nicuşor Dan cere intervenţia urgentă a Parchetului în cazul grevei STB. „Problemele de la STB pot fi rezolvate prin dialog, nu prin șantaj și prin refuzul prestării unui serviciu public vital pentru oameni”

„În conferința de presă din această seară am cerut din nou șoferilor și angajaților STB să reia lucrul, așa cum impun cele două hotărâri judecătorești executorii, care suspendă greva de la STB. Problemele de la STB pot fi rezolvate prin dialog între salariați, conducerea STB și Primăria Capitalei, nu prin șantaj și prin refuzul prestării unui serviciu public vital pentru oameni.

În același timp, am cerut public ca Parchetul să ia măsurile legale contra sindicalistului pesedist Vasile Petrariu, care refuză să respecte o decizie judecătorească și incită la continuarea grevei ilegale de la STB.

Am cerut de asemenea clarificarea poziției PSD – fie se delimitează de această mișcare grevistă ilegală prin retragerea sprijinului politic pentru sindicalistul consilier general Petrariu, fie îl susțin în continuare și își asumă aceste ilegalități. Mai mult, PSD București și Gabriela Firea personal (șefa politică a lui Petrariu) trebuie să ceară scuze bucureștenilor pentru blocarea transportului public de suprafață deja de două zile.

Voi continua discuțiile cu salariații STB pentru ca toată lumea să înțeleagă că transportul public local trebuie reluat cât mai repede. Rămân angajat în găsirea de soluții la problemele STB, însă mijloacele de transport trebuie să se întoarcă pe traseu în cel mai scurt timp”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

De cealaltă parte, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, l-a acuzat pe primarul general că nu a stat la discuţii „nici măcar un minut „, dând de înţeles că nu a intenţionat niciodată să medieze acest conflict.

„Concluzia discuţiilor e una singură. Domnul primar general a pozat la televizor că vrea să medieze o discuţie şi a pus condiţia că preşedintele sindicatului transportatorilor nu trebuie să participe la această discuţie. În condiţiile astea, e normal că colegii s-au ridicat de la masă şi au plecat. Domnul primar general nu a stat cu noi nici măcar un minut pentru că a considerat că această strategie, cu ghilimelele de rigoare, de a da bine la presă şi de a poza în persoană care mediază şi vrea să soluţioneze un conflict…

Se vede foarte clar că nu a dorit acest lucru, n-a intenţionat niciodată să rezolve acest lucru. Noi am bănuit asta, ne-am aşteptat. Pentru noi nu este o surpriză, aşa că noi, din păcate, o să le transmitem salariaţilor care ne aşteaptă la unităţi curioşi să vadă poziţia primarului general şi lucrul ăsta nu face decât să escaladeze conflictul, pentru că aceste declaraţii şi poziţii belicoase care incită şi care instigă nu ajută cu nimic”, a spus liderul de sindicat, potrivit sursei citate.

Petrariu a subliniat că, după o zi în care transportul public a fost blocat, credea că aceia care decid, indiferent la cel nivel, se gândesc foarte bine şi caută soluţii.

„Soluţiile erau legate de dialog, simplu, fără nicio problemă”, a punctat Petrariu.

Citeşte şi: Alexandru Rafila: Încă există varianta Delta. Noi avem cazurile grave de la ATI cu această tulpină

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Noi probleme la Piața Unirii. Traficul e amenințat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre