Nicuşor Dan, despre începuturile lui în politică la întâlnirea cu tinerii magistraţi: „Prieteni, lume, îmi spuneau, o săracul, e aşa delicat, o să-l mănânce”

Preşedintele le-a transmis absolvenţilor că au o mare responsabilitate, pentru că nu crede că există profesie administativă în ţara asta în care imaginea statului român să fie mai legată de o persoană care exercită o funcţie.
Viorel Dobran
01 sept. 2026, 19:08
Nicuşor Dan, despre începuturile lui în politică la întâlnirea cu tinerii magistraţi:

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la întâlnirea cu absolvenţii din magistratură, despre relaţia individului cu sistemul, că în 2020 a preluat mandatul de primar general şi se întreba până unde o să forţeze în relaţia asta, iar prieteni, lumea, îi spuneau, o săracul, e aşa delicat, o să-l mănânce! Şeful statului le-a transmis noilor magistraţi să aibă curajul propriei opinii, pentru că tot timpul povestea despre sistem este mult mai impresionantă decât ceea ce numim sistem.

Preşedintele le-a transmis absolvenţilor că au o mare responsabilitate, pentru că nu crede că există profesie administativă în ţara asta în care imaginea statului român să fie mai legată de o persoană care exercită o funcţie.

Nicuşor Dan, la întâlnirea cu magistraţii: Aștept să treacă cele 6 luni de la numirea procurorilor șefi. Impresia este că activitatea s-a dinamizat / Cea mai importantă aşteptare este legată de corupţie

”Dacă un justiţiabil consideră că i s-a făcut dreptate de către unul dintre dumneavoastră, va avea încredere în statul român. Dacă el consideră că nu i s-a făcut dreptate, va avea un dubiu în ceea ce priveşte dreptatea în însăşi societatea noastră. Deci responsabilitatea pe care o aveţi este mare”, a afirmat el.

”Din umila mea experienţă de justiţiabil, cred că sunt nişte tentaţii pe care un tânăr magistrat le are şi din nou pe care le-am experimentat în experienţa mea de câteva mii de ore prin săli. Este o tentaţie aroganţei, pentru că aţi făcut o şcoală grea, şi cumva aţi fost selectaţi dintre mulţi oameni care au făcut studii juridice”, a mai spus preşedintele.

”Ce pot eu să spun este că tot timpul şi de la mulţi oameni ai de învăţat. Este o tentaţie a suficienţei, pe care din nou am văzut-o la câţiva din magistraţi. Acelaşi lucru. 1. E în joc imaginea statului român. 2. Pentru dezvoltarea personală nu e bine. Am văzut o tentaţie de a da dreptate statului. Nesănătoasă. Pentru că dacă laşi statul să greşească odată, va greşi şi a doua oară, şi a treia oară. Şi am mai văzut o tentaţie de conformism. Dacă toată lumea merge într-o direcţie, de ce să merg într-o altă? Şi din nou, aici e nevoie de curajul propriei opinii”, a subliniat Nicuşor Dan.

Cristian Ghinea: „Cred că-l vor arunca peste bord foarte curând. Pe Nicușor Dan”

El a adăugat că mai este o chestiune interesantă pentru cineva care îşi începe activitatea, şi anume relaţia individului cu sistemul. ”Îmi aduc aminte, în 2020 am preluat mandatul de primar general. Până unde o să forţez în relaţia asta, mă întrebam eu atunci? Şi bineînţeles, prieteni, lume, îmi spuneau, o săracul, e aşa delicat, o să-l mănânce. Aveţi curajul propriei opinii, pentru că tot timpul povestea despre sistem este mult mai impresionantă decât ceea ce numim sistem”, a mai spus şeful statului.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Clubul din România la care Giovanni Becali a fost proprietar timp de un an: „I-am scos din impas”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor