Nicuşor Dan, despre prelungirea mandatului lui Iohannis: „Nu pot eu să fac comentarii despre activitatea preşedintelui Iohannis, a făcut-o electoratul şi el e suveran. L-a sancţionat deja”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, contrazice din nou USR, care a cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis înainte de repetarea alegerilor prezidenţiale, când şeful statului a anunţat că îşi va încheia mandatul.
Mircea Filipescu
19 dec. 2024, 12:51
Nicuşor Dan, despre prelungirea mandatului lui Iohannis:

Nicuşor Dan spune că nu crede că preşedintele Iohannis ar trebui să demisioneze, atâta timp cât rămânerea sa în fruntea statului până preşedintele ales va depune jurământul este constituţională. În acelaşi timp, edilul spune că actualul preşedinte a fost sancţionat indirect de electorat, prin scorul obţinut de Nicolae Ciucă şi PNL la recentele tururi de scrutin.

„În opinia mea, nu (n.r. dacă trebuie să demisioneze). A fost o decizie a CCR, ea a interpretat două norme din Constituție care erau într-o oarecare contradicție pentru situația de față. Sunt în opinia mea două motive. Unul e că deja e o percepție de instabilitate în România, care nu se face bine nici ca imagine, nici ca economie. Asta e o știre oricând că președintele și-a dat demisia. Al doilea motiv, eu cred, chiar dacă în momentul acesta nu avem dovezile, că noi am fost sub un atac, sub o încercare de destabilitare din partea Rusiei.

Și atunci e bine ca președintele, șefii serviciilor să fie în funcție, având exercițiul instituțional, să lămurească această chestiune, pentru că noi suntem după o anulare de alegeri, care este un lucru foarte grav. Și atunci e foarte important pentru societatea noastră și pentru partenerii noștri să lămurim ce s-a întâmplat. Cred că nu e normal, într-o situația și așa anormală, ca președintele să-și dea demisia”, a declarat Nicușor Dan, într-un interviu pentru Hotnews.

Citeşte şi: Vlad Voiculescu, după anunțul lui Ciolacu privind retragerea PSD de la negocieri: „Comportament de borfași”

Primarul Capitalei spune că nu are de ce să evalueze activitatea preşedintelui Iohannis, atâta timp cât aceasta a fost evaluată de români, iar rezultatul s-a văzut atât în rezultatele PNL de la alegerile parlamentare, cât şi în cel al lui Nicolae Ciucă, în primul tur al prezidenţialelor, între timp anulat.

„Nu, nu cred asta. Ca să fim bine înțeleși: politicienii sunt evaluați de electorat. Domnul Iohannis a fost evaluat indirect de electorat, care a penalizat și candidatura domnului Ciucă, și candidatura PNL la alegerile parlamentare. Deci nu pot eu să fac comentarii despre activitatea președintelui Iohannis, că a făcut-o electoratul și el e suveran. L-a sancționat deja.”, a încheiat acesta.

Citeşte şi: Călin Georgescu încă nu acceptă decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale: Sunt deja candidat și discutăm de turul 2, refacerea turului 2

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Marian Golea știe ce zodii vor avea noroc ceresc tot restul anului. Acești nativi sunt numărul 1 și au parte de tot ce își doresc
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Care este, de fapt, cel mai vechi oraş din România? Mulţi cred că este Constanţa, dar istoria îi contrazice
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Rușinea trăită de prințul Harry în familia regală. A fost salvat de Regină
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Compania Aeronautics lansează prototipul de mașină electrică zburătoare
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania