Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat că în cazul în care va deveni președinte, va prezenta public un raport detaliat referitor la anularea alegerilor din 2024. Declarația a fost făcută sâmbătă, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV.
Referindu-se la explicațiile oferite până în prezent privind anularea scrutinului, Nicușor Dan a subliniat că ele nu sunt suficiente.
„Nu, nu e deloc suficient ce s-a publicat până acum. (…) Pe de altă parte, noi am avut nişte progrese, chiar dacă relativ timide, în sensul că acum o lună nu aveam dovada faptului că Bogdan Peşchir a plătit un milion de euro. Acum trei săptămâni cred că a fost, a existat această probă pe care Parchetul a făcut-o şi îmi închipui că sunt nişte investigaţii în curs.
Cred că pe o temă aşa de importantă şi pentru cetăţenii români şi pentru comunitatea internaţională, mai ales partenerii noştri occidentali, preşedintele României trebuie, fără să dea detalii din anchetă, din dosare efective, trebuie să spună pe unde suntem cu cercetările”, arată Nicușor Dan.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale a vorbit și despre mandatul lui Ilie Bolojan ca președinte interimar, lăudându-i prestația pe plan extern.
„Pe reprezentare externă şi cumva pe recâştigarea încrederii populaţiei, foarte bine, adică a avut o prestaţie foarte corectă. (..) Ca minus exact partea asta de organizarea alegerilor în care eu cred că el ar fi trebuit să fie implicat”.
Întrebat dacă s-ar fi retras din cursa prezidențială în cazul unei candidaturi a lui Ilie Bolojan, răspunsul a fost rezervat:
„Sunt multe ipoteze. Ar fi candidat în numele coaliţiei, ar fi candidat în numele unei majorităţi de dreapta. (…) Mai degrabă nu m-aş fi retras, fără discuţie că am testat şi noi în sondaje la momentul ăla avea o cotă de încredere, fără însă să fi fost atacat de nimeni în mod serios. Dacă ar fi intrat într-o campanie electorală, ar fi păţit ce păţeşte toată lumea în campanie electorală”.