Nicuşor Dan şi-a făcut bilanţul, la 10 luni de mandat ca primar al Capitalei. „Bucureştiul, aşa cum l-am preluat, era un pacient la terapie intensivă”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a postat marţi, pe Facebook, bilanţul său la 10 luni de mandat, punctând realizări în domeniile financiar, juridic, mediu, urbanism, economie, dar şi alte aspecte legate de transporturi sau sistemul termic.
Daniel Spătaru
31 aug. 2021, 19:32
Nicuşor Dan şi-a făcut bilanţul, la 10 luni de mandat ca primar al Capitalei.

Nicuşor Dan spune că o mare parte a celor 10 luni scurse de la preluarea mandatului de primar general au fost destinate stabilizării oraşului, pentru că, spune el, „Bucureștiul, așa cum l-am preluat, era un pacient la terapie intensivă”.

„Am preluat o primărie în faliment, în sensul cel mai propriu al termenului. În iarnă, am fost în pericol ca o centrală privată să sisteze căldura într-un întreg cartier. Am fost în pericol să pierdem organizarea Euro 2020. Am fost în pericol să se rezilieze contractul de la Glina, cu consecința nerealizării investiției și a obligației de a rambursa sute de milioane de euro. Am fost în pericol ca Comisia Europeană să înceapă aplicarea de amenzi zilnice pentru poluarea din București. Am trecut peste aceste riscuri și peste altele cu prețul a sute de ore de muncă”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

În continuare, primarul general a prezentat realizările sale din diverse domenii. „Financiar. Prima întrebare pe care am pus-o când am intrat în primărie a fost “Câți bani avem în cont?” “3 milioane”. “Ce datorii avem?” “3 miliarde”. De 1000 de ori mai mult. Trei miliarde de lei datorii curente, adică datorii care trebuiau plătite imediat, oricare dintre creditori putând bloca conturile primăriei. Primăria era în faliment nedeclarat. Conturile primăriei erau blocate. Creditele pentru investiții erau blocate. Ca să vă dau un singur exemplu: din cele trei miliarde de lei, au rămas neplătite 165 milioane de lei de la autobuzele Otokar. Avem astăzi o situație financiară stabilă, am deblocat conturile, am deblocat investițiile. Se știe în piață că ne respectăm obligațiile de plată. Cum am făcut asta? Am restructurat bugetul primăriei și al subordonatelor. Doar la capitolul “bunuri și servicii” am redus cheltuielile pentru primele 7 luni cu 250 milioane lei față de anul 2020. Am avut zeci de întâlniri cu creditori, care fuseseră eșalonați și mințiți de mai multe ori de fosta administrație și care spuneau “nu mai credem pe nimeni, vrem să ne garanteze primarul că ne primim banii”.

Citeşte şi Nicuşor Dan nu este vaccinat şi recunoaşte că a ţinut secret informaţia: „Nu am vrut să parazitez discuţia publică”

Legat de zona financiară, vreau să vorbesc de companiile municipale. Nu mai repet aici cheltuielile exagerate ale acestor companii. Vă aduc aminte că, în urma unui control al Ministerului de Finanțe, am sesizat DNA pentru gravele abateri de la Compania Cimitire. Am definitivat procedurile de închidere pentru 14 din cele 16 companii, pentru care am decis închiderea în prima etapă. Urmează acum procedurile legale desfășurate de lichidatori și de instanță. Din cele 14 companii, vor fi disponibilizați în total 2700 de oameni, cheltuielile anuale cu salariile fiind de 150 milioane lei. Vor fi închise curând companiile de Parking și de Protecție Civilă. Vom menține provizoriu companiile de Iluminat, DDD, semafoare, până când vom transfera activitatea în intern. Vom menține, de asemenea, provizoriu Compania Imobiliară, până la finalizarea blocului social din Ghencea. Vom menține Trustul de Clădiri Metropolitane până la finalizarea investițiilor pe care le administrează – Prelungirea Ghencea, Doamna Ghica, blocul din Ghencea. Am anunțat de la început că menținem STB-ul, Termoenergetica și Energetica.

Au existat dificultăți tehnice în închiderea companiilor. Compania de Dezvoltare Durabilă avea dirigenția pe majoritatea șantierelor, Compania de Tehnologia Informației era responsabilă cu întreaga parte electronică la Euro 2020, multe companii au utilaje valoroase plătite cu mulți bani din bugetul public, pe care vrem să le recuperăm pentru municipalitate. Nu vrem să le pierdem în procedura de insolvență, a trebuit să le alocăm bani pe care nu i-am avut de la început. Am deblocat marile lucrări de investiții. Stația de epurare de la Glina, cea mai mare investiție a municipalității, finanțată din fonduri europene, va fi finalizată în 2022. Circulația din jurul podului de la Doamna Ghica va fi finalizată în septembrie, tăblierul este în procedura de achiziție. Lucrările în Prelungirea Ghencea vor începe săptămâna asta. Lucrările la blocul social din Ghencea au început. Parcarea supraterană din Pantelimon va fi finalizată în octombrie. Recepția lucrărilor la cartierul Henri Coandă, partea din București, va fi finalizată în octombrie. Continuă lucrările la fostul sediu al Primăriei Sectorului 5 din Bd. Elisabeta. După finalizare, plănuim să mutăm mare parte din subordonate. Tot în zona de investiții, punem ordine în brambureala moștenită de la fosta administrație. În disperarea că nu avea proiecte, administrația Firea a început să preia proiecte de competența sectoarelor, de exemplu anvelopări de blocuri. Alt exemplu, în disperarea dinainte de alegeri, s-a lucrat în Prelungirea Ghencea pe terenuri care nu fuseseră încă expropriate. Am început să transferam investițiile mici către sectoare și am găsit deschidere la toate sectoarele, urmând ca Primăria Capitalei să se ocupe de marile lucrări de infrastructură”, a scris Nicuşor Dan.

Totodată, el a prezentat şi situaţia din sectorul Juridic: „Vreau să vorbesc de juridic pentru că este coloana vertebrală a unei administrații. Am găsit o instituție cu 5000 de litigii, contracte cu firme de avocatură specializate, dar pe care nu le mai plătise de 2 ani. Vă puteți închipui să ai un litigiu cu o miză de 900 de milioane de euro și tu să nu fi plătit avocatul de 2 ani? Multe litigii cu mize de milioane de euro nu erau atribuite niciunei case de avocatură. În schimb, litigiile cu ONG-urile aveau avocați desemnați. Am recâștigat încrederea firmelor de avocatură și avem acum 20 de contracte pe chestiuni strategice care depășesc capacitatea direcției noastre juridice. Câteva exemple:
– Analiza contractelor de închiriere și asociere ale ALPAB, restaurantele din Herăstrău, locuințele din Satul Francez, care aduc sume modice primăriei
– Analiza juridică a unor terenuri din București pentru mari investiții ale municipalității
– Litigiile de sute de milioane de lei cu gropile de gunoi
– Analiza și propunerea de modificare a Codului Fiscal în împărțirea taxelor între primăria Capitalei și sectoare: știți că, deși Primăria Capitalei subvenționează STB, amenda este încasată de sectoare?

Lucrăm la o bază de date cu care să gestionăm profesionist cele 5000 de dosare. Și, bineînțeles, lucrăm să reducem numărul de procese. Multe vin din întârzieri la plată, din întârzieri de ani de zile la lucrări publice. Am renunțat la litigii inutile sau scandaloase cum au fost litigiile în care se cereau jurnaliștilor 100.000 de euro. Sau litigiul în care Dorina Lazăr își cerea dreptul de a conduce Teatrul Odeon, unde câștigase un concurs.

Brambureala juridică e strâns legată de brambureala administrativă. Desființam mâine Regia de Apă, care nu mai funcționează de 25 de ani, dar n-a desființat-o nimeni de atunci. Avem imobile la AFI, la Compania Imobiliară, la Ciclop, la ALPAB și la Administrația de Consolidări. Avem Administrație de Protecția Animalelor, dar de cai se ocupă ALPAB. Avem obligația legală de a plăti chiria Centrului Militar Zonal care stă în clădiri care aparțin Bisericii, nu s-a plătit ani de zile. Suntem în curs de a pune în ordine toate lucrurile de care vorbesc. Suntem în curs de implementare a sistemului de management al documentelor, astfel încât să avem transferul imediat al documentelor în instituție și de la cetățeni la instituție și evidența lucrărilor din interiorul primăriei”.

Privitor la realizările din Transporturi, Nicuşor Dan a subliniat: „Am semnat contractul pentru achiziția a 100 de tramvaie, pe bani europeni, 180 milioane euro. Primul tramvai va veni în vara lui 2022. După două licitații eșuate ale fostei administrații, am corectat indicatorii pentru 100 de autobuze electrice, pe care le vom cumpăra de asemenea din bani europeni. Dincolo de licitațiile eșuate, pe același principiu “să facem ca să spună lumea că facem” am moștenit de la fosta administrație achiziția fantezistă a tramvaielor de 18 metri, prea mici și prea scumpe pentru necesarul Bucureștiului. Sper să reușim să evităm achiziția și să direcționăm banii în lucruri mai utile pentru București.

Am moștenit, Consiliul General și cu mine, un contract de delegare provizoriu către STB și ceilalți operatori. După zeci de ore de discuții, avem acum un contract stabil, pe 10 ani, care satisface toate părțile. Viceprimarul Bujduveanu a coordonat discuțiile. Este o condiție pentru finanțările europene. Contractul de delegare permite, în premieră, ca STB să fie sancționat de către ADI-ul de transport, și a și fost sancționat deja de mai multe ori cu 100 de lei pentru operatorii care pleacă de la cap de linie mai repede sau mai târziu decât orarul fixat. Am trecut, așa cum se întâmplă peste tot în Europa, la tariful orar, adică un bilet pentru 90 de minute, pe oricare autobuze schimbi. Avem tarife comune cu Metrorex, avem bilete și abonamente comune pentru STB și Metrorex”.

Iată şi alte realizări făcute publice marţi de primarul Nicuşor Dan:

Termic. Venim după 12 ani de bătaie de joc, timp în care sistemul a ajuns aproape de colaps. Am semnat contractul pentru finanțarea europeană de 300 milioane euro pentru înlocuirea conductelor. Am compensat la sfârșitul anului trecut 320 milioane de lei, din datoria pe care o aveam către Elcen. Am parcurs procedurile pentru preluarea Elcen și sper că vom avea sprijinul Guvernului pentru fuziunea Termoenergetica – Elcen până la sfârșitul anului. Se lucrează la cei 13 km rețea din zona Ferentari și închidem azi și luni achiziția pentru alți 40 km. Imediat ce închidem această achiziție vom demara achiziția pentru înlocuirea celor 210 km din bani europeni.

Citeşte şi Nicuşor Dan le promite bucureştenilor că la iarnă vor îngheţa mai puţin în apartamente: „Va fi mai bine decât iarna trecută”

Urbanismul. O să subliniez de câte ori voi avea ocazia importanța urbanismului pentru dezvoltarea unui oraș si pentru calitatea locuirii. Degeaba faci 100 de lucrări de infrastructură, dacă dai drumul la construire haotică, le vei anula efectul. Noi nici n-am făcut 100 de lucrări de infrastructură, dar am și dat drumul la construire haotică și, de aceea, suntem în blocajele de trafic în care suntem.
Bucureștiul are nevoie de dezvoltare, dar de o dezvoltare corectă, echilibrată. După scoaterea primăriei din faliment, măsura suspendării PUZ-urilor de sector a fost cea mai importantă măsură pe care am luat-o în aceste 10 luni. Să nu va închipuiți că s-a terminat totul în ședința din 26 februarie. Am avut un atac violent în instanță împotriva hotărârilor din 26 februarie. ONG-uri paravan reprezentate de mari firme de avocatură au atacat hotărârile de suspendare și chiar Planul Urbanistic General. Adică, să construiască oricine, oriunde, oricât. Din fericire, având deblocată direcția juridică, am făcut apărările corecte și profesioniste și am câștigat 12 litigii din 12.
Tot în zona de urbanism, serviciul de autorizare a construcțiilor a fost printre cele mai corupte din primărie. Nu am semnat ca primarul, cum a făcut predecesoarea mea, am verificat personal și am găsit zeci de autorizații, fie de demolare, fie de construire, pe care le-am întors în direcție.
Avem cam 80 de litigii pe autorizații de construire și cam 60 de litigii pe PUZ-uri, avem contracte cu firmele de avocați pentru verificarea independentă a autorizațiilor și a PUZ-urilor.
Dacă o autorizație este ilegală, vom spune instanței că este ilegală. Nu am venit în această poziție ca să apăr ilegalitățile administrației precedente.

Mediu. O măsură importantă pe care am luat-o a fost stoparea avizelor de defrișare și toaletare generice, în baza cărora se distrugeau anual mii de copaci. Depunem azi dosarul pentru preluare în administrare a Parcului Văcărești. Este în curs de achiziție studiul de mediu care să ne spună cu exactitate sursele de poluare a aerului în București. În funcție de asta, vom elabora măsuri realiste de reducere a poluării și nu așa cum a spus Curtea de Justiție despre fosta administrație, că a propus măsuri pe hârtie, fără finalitate.
Voi vorbi mai mult despre deșeuri când problema va fi rezolvată. Pot să spun că și aici am găsit un haos de nedescris și că am petrecut zeci de ore pentru a pune lucrurile în ordine. Suntem în faza finală a creării ADI-ului, astfel încât și Primăria Generală, și primăriile de sector să poată accesa fonduri europene pentru colectarea selectivă și pentru tratarea deșeurilor. Votăm mâine Planul de Management al Deșeurilor, o condiție de accesare a fondurilor europene.

Economie. Avem în lucru cu echipele de avocați două regulamente care au fost solicitate de mediul de afaceri.
Pe de o parte, un regulament uniform la nivelul sectoarelor Bucureștiului pentru avizarea funcționării operatorilor economici: în toate sectoarele vom avea același dosar de funcționare, cât mai redus posibil. În condițiile în care nu se schimbă nimic de la un an la altul, operatorii vor declara pe proprie răspundere că nu s-a schimbat nimic. Pe de altă parte, un regulament nou de autorizare a teraselor pe domeniul public.
Am redus semnificativ taxa turistică și am eliminat taxa de ocupare a domeniului public pe perioada pandemiei. Am făcut pentru prima oară funcțională Asociația pentru Promovarea Turistică a Bucureștiului, asociere între primărie și operatorii de turism. Am făcut funcțională structura care se ocupă de învățământul dual din București, în care participă mulți operatori economici interesați.

Arena Naţională. Organizarea Euro 2020 a fost un mare succes pentru Capitală. A pus Bucureștiul pe hartă. A fost însă o mare provocare. Am compensat în câteva luni, în această primăvară, 10 ani de zile de neîntreținere a unor componente.
Vom organiza în octombrie pe Arena Naţională cel mai mare eveniment internațional de sporturi electronice, care va fi urmărit de 100 de milioane de oameni. Premiile totale vor fi de 40 de milioane dolari, comparabile cu Wimbledon sau American Open.
În cele 10 luni, am încasat prin închirierea Arenei 5,6 milioane de lei, fără a socoti Euro 2020 (cu Euro ajungem la 12 milioane), față de o medie de 2 milioane/an a administrației Firea. Vom închiria Arena pentru mari evenimente. Ne-am întâlnit cu un mare organizator internațional de evenimente care ne-a spus că Bucureștiul a fost ocolit de turneele internaționale ale marilor artiști tocmai pentru că nu a existat o administrație transparentă a Arenei Naționale.

Ne-am îndeplinit promisiunile făcute în relația cu mediul asociativ.
Am alocat:
– 2 milioane lei pentru bugetarea participativă
– 1,4 milioane lei pentru concurs de proiecte de mediu
– 1 milion de lei pentru concurs de proiecte sociale
– 3,5 milioane de lei pentru concurs de proiecte culturale
– 3 milioane de lei ajutor pentru instituții culturale independente afectate de pandemie
Toate aceste linii sunt în curs de desfășurare”.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios