”Nu se pune problema ca stimulentele financiare pentru nou-născuţi, vouchere materna şi persoane adulte cu dizabilităţi să nu mai fie plătite. Dintr-o eroare umană, anunţul apărut pe site-ul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti nu corespunde realităţii. În continuare vor fi preluate cereri pentru plata stimulentelor financiare pentru nou-născuţi, vouchere materna, persoane adulte cu dizabilităţi, copii cu dizabilităţi, familii monoparentale si sprijin pentru prevenirea abandonului scolar. Acestea urmează să fie plătite în acelaşi cuantum ca până acum”, precizează primarul Capitalei.
Nicuşor Dan taie stimulentul pentru nou născuţi. Direcția Generală de Asistență a Muncipiului București a anunţat că începând cu data de 13 septembrie, cererile pentru acordarea stimulentului nu vor mai fi procesate şi plătite deoarece nu mai sunt bani.
”Începând cu data de 13 septembrie, 2021, cererile nou depuse privind acordarea de stimulente nu vor fi procesate, adică angajate, ordonanțate și plătite, în conformitate cu prevederile art. 14, alin. 4 al legii 273/2006 privind finanțele publice locale, nemaiexistând prevedere bugetară pentru acestea, conform HCGMB nr.121/2021 cu modificările și completările ulterioare.
*Această măsură nu afectează cererile depuse anterior datei de 13 septembrie 2021.”
Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea a lansat un atac luni la adresa primarului Capitalei Nicușor Dan, căruia îi reproșează că a tăiat stimulentele financiare pentru cazurile sociale.
„Nu erau bani aruncați pe fereastră, erau fonduri folosite în cel mai util mod de pe pământ. Dacă copiii nu sunt o prioritate, dacă familiile nu reprezintă o prioritate pentru o țară sau un oraș, atunci care sunt prioritățile? Îmi pun totuși întrebarea – unde se duc banii, câtă vreme noua administrație spune că nu are bani pentru nimic. (…) Acești bani care au fost aprobați de 3 ani în mandatul meu erau foarte utili. (…) În ceea ce privește femeile însărcinate, nou-născuții, familiile monoparentale și familiile cu probleme financiare care cereau rechizite la început de an, aceste fonduri nu s-au mai dat în ultimele luni. Se renunță la ele. În campania electorală, dl Dan a promis că nu taie aceste stimulente financiare pentru cazurile sociale”, a spus Gabriela Firea, la Antena3.
Gabriela Firea a răbufnit după ce Raluca Turcan a anunţat că vrea să elimine subvenţia la gigacalorie.
„Am avertizat încă de anul trecut ce se va întâmpla dacă atat conducerea administrativă a ţării, cât şi cea la nivel local vor intra pe mana dreptei de România. Concret, in Bucuresti subventia inseamna 63 %. Daca se elimina, factura creste cu 63 la sută. Factura se triplează.
Când eram primar, eu am propus ca in momentul in care vom fi obligati să eliminăm aceasta subventie pentru că va fi considerata ajutor de stat, eu am propus ca aceasta diferenta de tarif sa fie suportata de Primaria Capitalei. Nicusor Dan minte când spune că nu are bani. Am informatii ca bani exista. Nu vrea sa le usureze viata bucurestenilor pentru plata facturii la termoficare”, a declarat Gabriela Firea la România Tv.